Credit crunch

provided by The Economist here. Pentru ca atunci cand tragi linie pe 2008 sa nu uiti ca lucrurile au mai multe perspective.

Crazy---inspiration

Best piece of dance I've ever seen.

Court-métrage Chanel by Karl Lagerfeld

Trailer-ul:


si mai mult pe site-ul Chanel.

Don't try this at home...

But if you insist, you can try this... or have some inspiration here.
Sau poate vizitati magazinul cadourilor haioase prin spate la Obor.
Rezultatul cautarilor il voi vedea maine.

Bryant Park

Take a stroll under the skyscrapers through New York City's busiest, most beautiful park with Matthew Broderick as your guide. As you navigate around the throngs of lunch goers, dealmakers, music lovers and newly smitten couples, Matthew serves up fascinating facts about the park and trenchant observations about its denizens, past and present.

Soundwalk in Shanghai

Obamanifest

Obama graphisme. Merita vazute rezultatele Manifest Hope, un concurs organizat de MoveOn, ce a ales cinci opere de arta"pro Obama" care sa-i sustina campania de-a lungul tarii. Mai mult de 1000 de lucrari au fost jurizate.


Here is: Progress - Hope - Shepard Fairey

Sau: United / Change -Shawn Hazen

Si mai sunt tricourile:

say change

Link to the original photo series: a collection of portraits of the now president. Info on the photo: "US Democratic presidential candidate Illinois Senator Barack Obama shares a fist bump with Ethan Gibbs, the five year-old son of campaign communication director Robert Gibbs, upon disembarking from his campaign plane at Dulles airport in Chantilly, Virgina, on October 22, 2008. (EMMANUEL DUNAND/AFP/Getty Images)"
Via Boing Boing.

I believe I can fly

Mai multa lume imi spunea ca eram mai prezenta in comunicare cand eram departe. Poate pentru ca-mi era atat de necesar, poate pentru ca mersul timpului era cu totul altfel, poate pentru ca aveam mai mult timp sa respir si sa vorbesc altfel decat in cadrul unei zile standard from every day working life, poate ca... some more reasons.

De cand m-am intors parca sunt cam asa, ca spotul cu light ability to fly. Sau, anyway, ceva de genul daca ar fi sa ma uit la toata situatia ca la o gluma. Dar pana la urma, harsh, o elice de avion apare tot timpul in zbor, nu ar fi nici prima, nici ultima. Am adus ceva energie prin valize, uneori pare sa nu fie suficienta pentru a tine loc de combustibil, alteori cu un strop de ceva, sau de alti "zburatori" mai faci un refill si te lansezi din nou pe pista de decolare.

Intre timp zilele astea, am fost la o intalnire de bookblogeri de unde am luat Particulele elementare de la un stapan necunoscut dar caruia ii multumesc, am terminat de corectat cartea lui tata care a plecat spre tipografie si acum trebuie sa gasim editura, mi-a placut povestea Rombat si premiul pe care l-a primit, mi-a mai placut sediul Academiei chiar daca decorat cu candelabre de alcool agatate atat de sus, tocmai ca sa nu ajunga nimeni la ele si toata lumea sa se planga in continuu de lipsa bauturii si l-am vazut pe Alex, in sfarsit, live performing.

...From away

now that I'm back, uneori ma simt mai straina ca un strain departe... Poate pentru ca, o data ce ce prinzi gustul de departe si mirosurile din interior, cumva iti lasi cate o particica in fiecare loc si nimic nu mai e la fel si acasa nu mai e de fapt chiar acasa. Poate pentru ca fiecare moment e trait atat de intens, o data ce ti-ai reinventat reperele si reflexele, incat se zidesc imaginile in memoria afectiva ca si madeleinele "trempées"... Cum ar putea fi altfel? De la scortisoara new yorkeza in haine de Craciun, la cinele tarzii, fara scaune, incropite cu Diana in bucataria din Montmartre la carrot cake-ul singuratic din periferia Londrei si povestea ar trebui sa tot continue.

Cumva ar trebui sa gasesc o noua umbrela de al carei maner sa ma agat in povestea jurnalului acesta. Cumva pentru ca a venit toamna, m-am mutat de-a dreptul, pe timp de zi, pe strada Toamnei. Si cumva o iau de la capat sau poate doar continui povestea.

Street Tattoo

In Metafizica tuburilor micul Dumnezeu este la inceput o leguma. Pana se obisnuieste cu lumea functioneaza pe sistemul tubului flegmatic, toate intra si ies, toate trec si nu lasa urme.
Uneori, in momentele de vegetatie posttaifun, privesc de departe alternativa tuburilor.
Sa fie gresit sa-ti doresti uneori atrofierea emotiilor? La ce bun o palma prin care ies toxinele rautatii si care nu lasa dupa, ca orice furtuna, decat regretul gestului care a ridicat bratul si l-a trantit pe pielea nepregatita pentru asa ceva? Tot un fel de tub a fost si atunci, un act mecanic al muschiului bratului care nu a mai facut echipa cu nici o alta ramasita de minte si a ramas setat pe fast forward. Actiuni robotice ce trebuie sa isi traga totusi originile din ceva amestec ratiune si simtire, poate dupa modelul caligrafiei asiatice care deseneaza un simbol unic pentru minte si suflet.
Si iarasi iau lupa intorcandu-ma la comunicare si la ce inseamna ea printre oameni dincolo de teoriile scolilor din lume care nu spun, de fapt, nimic din ceea ce caut eu. Ar fi prea simplu poate.
And the night goes on thinking about the Law of Attraction in the Thought World. And you can hear some piano in the background, probably "I put a spell on you", just Nina Simone.

L'invisible exposé

Martin Margiela, o poveste pe care am aflat-o la Paris. Un creator de moda care, pe o scena a mediatizarii extreme, a vrut sa aiba imaginea lui: nici o poza, nici o aparitie si interviuri doar prin fax sub numele Maison Martin Margiela. O forma de anonimat perfect intretinuta de 20 de ani amplificata si prin alegerea etichetelor pe care nu scrie nimic dar care au devenit usor de recunoscut prin cele patru cusaturi albe vizibile la exterior.

In spate, aparent si posibil, se afla o minte malefica cu formare de marketing, care intre timp s-a mutat la alta casa de moda celebra din Antwerp, dar care a nascocit toata povestea cu omul invizibil al modei urmarit prin cele patru puncte albe care provoaca isterie pe strada si angajatii vesnic imbracati in alb.

Expozitie aniversara Martin Margiela, in Antwerp la Muzeul Modei din 11 septembrie.

Si in Bucuresti este urmarit in Raionul 4.

Meet

Stai asezat pe un scaun si in fata ta defileaza decoruri succesive ale vietii sau viata pur si simplu. O postura relativ cunoscuta.
Kind of this: Meet Toyota by Dentsyu pe muzica lui Beirut "Scenic world". Here.

And here one kind of a ride through New York.

Lifescape

Ca o casa. Petreci nopti albe, cauti, depui efort, redecorezi, dai cu tapet nou pe pereti sau zugravesti din nou in alb in speranta ca vei ascunde toate urmele. Si intr-o zi ruptura e definitiva. Vrei ceva mai mare, mai colorat, in alt loc... Casa ta se va schimba. Dar raman atatea amintiri pe care nu ai vrea sa le pierzi.

Intr-un fel ca si Lifescape, albumul fotografului Ricardo Bloch.

Blogotheque

Les concerts à emporter de pe Blogotheque imi aduc aminte de plimbarile mele prin Paris fara un scop precis sau vreun loc sigur de ajuns. Like in a shady City of Lights. As fi putut fi unul din trecatorii din timpul cantarilor lui Beirut sau intr-un lift cu Arcade Fire si sigur am aparut in sute de poze ale turistilor, mai ales pe maretul bulevard la tigara de dimineata.

Blogotheque are arhivate vreo 70 de performances, video-uri ale lui Vincent Moon, the blog's maestro "who shoots every segment in one elegant, uninterrupted take". One of the coolest musical postcard of Paris you'd hope to receive.

Si mi-am adus aminte, nu stiu cum, de un cd Cassandra Wilson pe care ar trebui poate sa il returnez dupa foarte mult timp.

Apocalipsa personala

Intr-o zi, la distanta de oceane si munti, te trezesti smuls de pe raftul pe care tronai si etichetat intr-un sertaras ca un borcan de medicamente cu gust de ulei de peste. Si dintr-un tablou care domina sufrageria devii un obiect prafuit, mic si indiferent, ascuns, nici macar aruncat la gunoi ci la carpele vechi de care nu scapam niciodata. Intr-o alta zi, oglinda deformata in care te-ai vazut diform, mic si urat, clipeste si rastalmaceste renegarea ta completa pana la dezmembrare prin praful zilelor si figurile altor oglindiri. Si te minte frumos cu sunet de flaut ca le-ar fi spus ca totusi tu existi. Si realitatea se coloreaza dupa bunul plac al sticlei insensibile. Si atunci, uneori, asculti toate variantele lui Insensatez in timp ce iti cauti propriul Angkor Wat.

The new Soho by Beijing

via Studio International si L'Express, noul cartier artistic intr-o zona industriala din Beijing, the 798 Art District.

L'homme sans tête

Acest scurt-metraj, unul din cele mai frumoase pe care le-am vazut probabil, mi-a fost trimis de acea persoana cu care as fi vrut, macar o data, sa imbrac o rochie de bal si sa dansez ca in primele scene superbe ale filmului. Exact ca si personajul, care incearca cu disperare sa isi gaseasca un cap potrivit, tot ce i-am spus vazandu-l, nu se potrivea deloc cu ce era in interior. Gura nu se misca, spranceana nu se putea ridica, ochii erau imobili. Nu iesea nimic din ce as fi vrut cu adevarat sa se intample. Nu se potrivea. Si totusi, poate tot ce ar fi trebuit sa spun, chiar si fara cap, sau cu imaginea de azi care, reflectata in oglinda lui, este doar golul a altadata, ar fi fost: "Dansam?" Dar muzica nu ar fi pornit niciodata.

L'homme sans tête, premiul la Cannes 2003, aici.

Mars

The world is a stage. De undeva de foarte departe, din locul in care acum m-am intors, privesc printr-un ochean de rover in afara lumii, spre Marte.

anybody wants a cat?

Mr. Bubu m-a asteptat la aeroport.. Dar acasa! ce urma sa gasesc acasa. Sushi, the cat, cea care a stat intr-un copac trei zile fara sa beneficieze de ajutorul pompierului roman care nu face asa ceva desi in filme intotdeauna asa se procedeaza... are trei little wonders 'dalmatieni' curiosi si alpinisti. Iar acum suntem in cautare de stapani, oriunde s-ar ascunde ei...

Sabina is back

Inca in the brouillard.. Un mix de sentimente de la zecile de kilograme in plus in bagaje, ploaia din Paris as I said good bye pe acelasi aeroport pe care am venit si pe care nu l-am mai folosit din acea zi de late september in care am aterizat cu doar doua valize gigant expecting the unknown... S-a facut o bucla in univers.

Ploaie in Paris

O ultima plimbare pe motocicleta colegului meu cu o casca imprumutata din agentie, in graba, cu viziera prafuita, zgariata si murdara prin care incercam sa vad frumusetea din jur, cheile Senei si orasul sub ploaie. Fiecare strop  cantarea o tona din cauza vitezei iar tu il simteai unul cate unul, ca pentru a-ti spune: be here, constientizeaza momentul si pastreaza-l. 

Imaginile erau deformate de vant in drum spre unul din cele mai frumoase cartiere, langa métro Jasmine, intr-o rezidenta ca in filme cu un hol de palat si un lift care iti deschide usa singur, intr-un apartament aproape la fel de spatios si de frumos ca Pont des Arts unde ar fi trebuit sa facem picnicul de despartire daca nu ploua. Iar oamenii dinauntru, echipa de stagiaires, cu cele mai diferite povesti de viata si veniti din cele mai diferite locuri din Franta si din lume, ne asteptau ca sa se inregistreze si mai profund in amintirile mele. 

Iar orasul asta pe care l-am visat, apoi detestat, in care m-am simtit uneori izolata si rastalmacita, pe care nu l-am inteles mult timp, mi-a devenit, la final, atat de uman si apropiat.   

Corporate sabbatical, hmm

Cum ar fi, chiar si turul lumii se corporatizeaza. Si anul sabatic sau asa-zisul the gap year devine un "must". "Are you feeling burned out at your current job? Decide if a sabbatical is right for you". Aici, proper advice.  

Cand totul se intampla planificat, calculat, studiat, arhipretios si de bifat pe lista de career do parca devine plictisitor. In plus, cred ca experienta e cu totul alta atunci cand esti student decat atunci cand o faci mai tarziu, intr-un cadru bine stabilit, cand stii de unde pleci si unde stii ca te intorci. Dar, the question is, oare te mai intorci la fel? 

My soon final to be days in Paris are not easy. Nu am mai fost acasa de aproape un an. Se poate spune ca am combinat experientele, am fost si student, am fost si in my gap year. Intrebarea ramane aceeasi. 

Tube

"De tout façon tout disparaît. Il n'y a que les souvenirs qui restent" replica prinsa pe finalul unui film sud-coreean - The Tube - cred. Make sure you make souvenirs every day. 

Sau macar sa credem in baloanele de sapun. Nu ca ar fi vreo legatura anume dar mi-a placut cum e realizat. 

French barbecue

Cu frigarui, carnati merguez si tiramisu (the perfect one) ca piese principale,

Iar pe langa asta: 

Mozzarella in mainile italianului, master of cuisine

Si prosciutto

Cu pepene galben

Si minunata salata de paste 

Si, da, mai ales: capirinha Claudiei, the girl from Ipanema Just her national drink

punct sau virgula

In loc de punct trebuie sa pun virgula astazi pentru ca micutul mac a luat-o razna pur si simplu, poate din cauza solutiei de spalat geamuri cu care i-am fericit tastatura, 

Sau poate - sau doar caut eu simboluri acolo nu sunt - e un fel de a-mi spune ca si pentru mine nu e un punct, ci doar o virgula, Virgula sa fie atunci, 

Citeam zilele trecute despre faptul ca nu trebuie sa regreti o decizie luata in trecut pentru ca - probabil - era cea mai buna la momentul respectiv si in contextul sau de atunci,

Decupata si racordata la senzatiile unei dimineti nu iti va mai parea la fel daca a fost luata intr-o seara cu luna plina,  sa zicem, Dar uneori mai e mult pana dimineata,,,

Vineri seara am avut, poate,  cel mai strans moment de prietenie cu Parisul, 

La capatul liniei 13, metroul meu, apoi printre stradute cu case linistite pe motocicleta colegului François pentru a ajunge la un urias barbecue intr-o gradina frumoasa, acolo unde ne-am simtit foarte acasa, noi, toti strangers in Paris, colegii mei si prietenii lor si povestile lor;

I'll always have Paris, one way or another

Perfect breakfast

Breakfast. Trebuie sa fie momentul meu favorit. In Londra a inceput de fapt pe la 3 dimineata pe bacul care ne transporta intre doua lumi. Un fel de mall plutitor cu vreo trei etaje, pline de magazine - duty free - si cafenele&restos. Am regasit Costa: cafeaua mocha si blueberry muffin-ul. I'm a coffee girl la orice ora din cele 24.  Which reminds me: "I'm so cheap, you can buy me with a coffee..." 

Later in that morning, the second breakfast of the day. Perfect. Because of the carrot cake. Unul din obiectivele mele in calatorie. Sunt foarte anglo saxona in ale desertului desi traiesc in tara patiseriei. Cum poate fi ceva atat de bun? Mesmerizing... 

Chez moi, varianta French - petit déjeuner - in ultima luna inseamna: Sissi, "bonjour" la toate cafenele din colt cu dansul scaunelor de dimineata, Delmontel cu pain au chocolat aux amandes, parcul unde nu avem voie sa hranim porumbeii si case cu multe flori la ferestre uriase. Totul vazut prin gust de café crème. Si uneori se amesteca toate pentru ca am intarziat mult prea mult si trebuia sa ajung la metrou cu jumatate de ora inainte iar Sissi insista sa manance toata iarba din cartier.

But my perfect breakfast moments raman cu mine. Senzatie dupa senzatie intr-un colt de contemplare a simplului fapt ca e dimineata in fiecare zi. Maine as vrea sa ma trezesc la Amsterdam cu speculoos. Viata prin gust de scortisoara e mai frumoasa. 

Time is walking away

with every step and second. 

Dau un regat...

All Star Patchies HI Beige
Ii caut peste tot, i-am ratat de doua ori. Prima data nu aveam bani, a doua oara erau prea mari. Iar acum, bineinteles, nu mai sunt nicaieri. Sunt o ghinionista. La "poisse" woman - in limbaj parlé. :(
Un ultim tur de forta in Les Halles si in Printemps si Lafayette. I must.

Storytelling...suite (I)

Storytelling-ul imi va ocupa mintea o buna bucata de timp. Implicand aspecte destul de diferite dans mon esprit.
Astazi o sa iau un unghi sa-l intorc pe cateva parti dupa ce am vazut un documentar despre Gutenberg si ce-a urmat pana la ceea ce numesc ei azi "social media". 
Blogger-ul, de exemplu. A aparut prin 1999 . Prin urmare ceea ce ar fi "social networking" si-a cam marcat debutul.  Apoi restul. Diversitatea. Photoblog, video blog, sketchblog, podcasting, micro-blogging. Social media. Consumatorii de media devin producatori de media. Conceptele de "masa" sufera transformari. De la "mass appeal" cauti "relevanta catre individ". Incepi sa te gandesti ca dintr-un birou s-ar putea sa nu ai nici o idee adevarata si ca poate ar trebui sa iesi sa cam traiesti viata. Sa cunosti omul de langa tine. Sa stii ce poveste sa-i spui. Sa-i vorbesti pe limba lui pentru ca stii sa o vorbesti si pe a ta. Si nu ai imprumutat-o de la spuma breslei. Pentru ca stii ce vorbesti. Pentru ca stii sa vorbesti. Si prin repere, analogii, simboluri ii spui de fapt ce vrei sa spui. Si pentru ca fiecare are o poveste. The small can now challenge the big.
aici, A Storied Career, despre storytelling si social media. si aici despre blogging & stories si further more despre "all sorts of traditional and postmodern uses of storytelling".

kind of...ppt

Cum s-au gandit ei sa te faca sa citesti la birou si sa traspuna Oscar Wilde in grafice si power point-uri :). Read at work aici via Tudor.
Mie nu-mi iese desi am incercat sa ma concentrez, dar parca, automat, cum vad un slide de power point sau o schema din asta, imediat imi apar cuvinte "cheie" din prezentari si strategii care zboara asa pe ecran si fac bzz bzz si imi dau seama ca poate n-ar fi rau sa ma duc intr-un parc sa citesc. Mai ales ca deocamdata pot sa stau linistita pe iarba cu toata lumea de aici la picnic in fiecare pauza de pranz. Nici nu mai stiu cum e acasa. Putem sau nu sa stam pe iarba? Nu de alta, dar poate o sa-mi ramana chestia cu pause déjeuner si cu colegii la costum care isi fac siesta sub umbra unui copac.

Book, books, livre, livres

Imi place bookblog. Imi place cand oamenii se preocupa de carti cu delicatete. Incerc sa mi-i imaginez pe cei care scriu aici ca pe niste personaje cu barba desemnate sa citeasca toate cartile din lume si care apar din cand in cand de prin rafturile bibliotecii cu ochelarii strambi si transfigurati de un cuvant nou. Da, stiu, nu merge imaginea asta. Rewind. :)
Asa ca o sa ma gandesc la un fel de usa pe care o deschid acesti "critici prietenosi" iar eu o sa intru cu o cafea.

Printre altele, un articol aici despre campaniile pro-lectura in Romania. Si apoi voiam sa ajung la book crossing. Un fel de biblioteca planetara sau carti in libertate - concept inventat de un american pe nume Ron Hornbaker in 2001, a kind of social network cu un scop aparte: "the act of releasing books “into the wild” and then following their journeys and the lives they touch." Pe banci, in tren sau in cabinele de telefon poti gasi o carte lasata special pentru tine. O citesti si apoi o lasi mai departe, somewhere else, pentru a fi descoperita si de altcineva. In felul acesta, cat timp o tin paginile, va duce povestea mainilor tale mai departe catre alte si alte maini.
"Brother, can you spare a book?"

An American in Paris

Lately, viata mea la Paris seamana cu cea a unui scritor american care sta de vreo 10 ani aici si care are his very own lifestyle, less of what Paris is supposed to be. Intre mancarea congelata de la Picard si Monoprix -ul cu de toate la gramada si eu ma simt integrata in circuitul francez autentic desi poti sa afirmi linistit ca este cat se poate de boring. E drept ca eu mai scap din cand pe la Delmontel - nu pot sa renunt la croissantele aux amandes... ceea ce mai pastreaza un oarecare French touch...uneori.

In interviul americanului mi-a placut pasajul despre Guignol, the violent Chinese-looking puppet. "Les Guignols" show (difuzat pe Canal+) are un impact highly recunoscut si alteori negat asupra culturii populare franeze. Those satiric latex puppets traduc actualitatea si realitatea franceza intr-un stil veritabil si foarte usor de accesat ca imagistica astfel ca, a doua zi, colegii francezi imi vor povesti mai degraba replica lui PPDA in varianta latex decat a jurnalului real de la ora 20. (Regele PPDA tocmai a murit, traiasca Regina, dar despre asta altcandva). Si apoi acel "Marché du Jambon". Da, un targ cu antiques si sunca merita vazut cu siguranta. Clicq aici.

Storytelling

Despre arta de a spune povesti.

"A story is a way of seeing the world and experiencing the world. When you hear a story, you can find yourself in that story. That story is the result of the things that people have seen and heard and understood, often for many generations before you."

My latest fascination. E folosita ca tehnica in campania Fiat 500, da, se raspandeste astazi prin atatia povestitori bloggeri si totodata e veche de cand lumea sau cel putin de cand a inceput copilaria fiecaruia. Raspandind anumite simboluri, idei si repere, in care interpretam uneori raspunsurile de care avem nevoie in anumite momente, acele now, really now sau poate, dupa cum spuneai, Rbk, ne alcatuiesc harta sociala si acel context fabricat pe care noi il numim "naturalul". Si totusi arta de a spune povesti e o poveste in sine. 

Astazi o sa ma joc un pic cu storytellers aici. Then I'll come back. 

Metroul verde merge mai departe

Metrourile din Londra sunt cele mai adanci pe care le-am vazut pana acum si daca e un pic mai cald afara, inauntru aproape ca nu mai poti respira. Elefantul de la gat se transforma uneori intr-o testoasa uriasa care roade meticulos si astmatic tuburile din interior. Trebuie sa te gandesti la ceva, la un film, la Jules Verne, sa asculti Alan Silvestri cu suita din Forrest Gump sau Beirut sau Turandot, habar n-am, sa rememorezi imagini, fotografii, vorbe, din viata ta, a altora, ceva anyway care sa te detaseze mental. Cumva, in tot timpul asta, mi-am construit un fel de traveler bag care ma ajuta sa nu fiu chiar in the middle of things. Don't panic, just watch from away. Poate fi util atunci cand petreci nopti pe podeaua lui Charles de Gaulle sau in fata Garii de Est, atunci cand observi oamenii dintr-un oras strain in metrou sau incerci sa-ti croiesti aer intr-un ocean de lume nemultumita care o ia in toate directiile. 

In Paris detest de multe ori linia 1 galbena a metroului verde care ma duce pe maretul bulevard. Pe aici se perinda sute de mii de oameni intr-o zi de vara, multi imbracati in haine de turisti si inarmati cu ustensile de captat secunda dupa secunda, sunt foarte multe scari care nu sunt rulante (am capatat o obsesie, stiu, dar traiesc un calvar al valizelor), intr-un tunel locuieste un saxofonist nebun si uneori apare o femeie bizara cu capul plecat si cu mana intinsa infasurata in valuri negre. 

E cumplita linia asta de metrou, trebuie sa lovesti ca sa poti intra la orele de maxima participare subpamanteana, trebuie sa rabzi minute bune strivit sub greutatea altora si sa-ti tii respiratia ca sa se inchida usile dupa semnal. Si in acele clipe my mind goes away. Azi rememoram franturi de vorbe de pe podul distantei dintre aici si acasa, acolo unde viata merge mai departe. Despre un personaj verde si galben dintr-o poza frumoasa in care semana cu un seic si Charles Bronson si ore verzi tarzii. Si oamenii din jur au capatat brusc forma unui fier de calcat ingust ca niste perfecte reproduceri ale unui Flatiron building cu margini roase de valurile oceanului.  

Si usile metroului s-au inchis. 

we are animals

We are animals. Repozitionare "through instinct and emotion" concretizata lugubru as zice eu prin procedee si imagini uzate si copiate dintr-un anume gen de cinematografie. This is giving me the very wrong feeling. 

what me through London Eye

Nu sunt un om negru, sau daca da, sunt un metis atunci, cu alb si negru si as vrea sa am ochii verzi, imi plac turcoazul si combinatia de rosu cu verde, scortisoara, Sheridan's de prin duty free-uri, cafeaua lunga la filtru, americano, si camasile barbatesti in dungi, mi-e rau cand merg cu vaporul dar imi plac crabii care se plimba pe mana mea cu cochilia in spate pe care o schimba atunci cand le devine prea mica, mi-au placut cerul Londrei, Eden Road no 1, toaleta universului Dali, Miro si "The Melancholy of Departure" by Chirico, elefantii din iarba, portile catedralei St Paul's, am urat caramizile lui Tate pentru ca aveau povesti si pentru alti ochi si scaunul fara corp din fata unui carrot cake, am vrut sa inregistrez my own soundwalks in Paris, New York si Londra si intr-un singur an mi-am desavarsit an unexpected changing journey pe aceasta axa schimband cate o bucata de piele in fiecare din aceste puncte de lume.

"we shall not cease from exploration And the end of all our exploring Will be to arrive where we started And know the place for the first time" (T.S. Eliot)

Beyond being weird, just a few photo frames:

Téléphone-Homard/Lobster Telephone

"I cannot understand why at the restaurant when I ask for a grilled lobster, they never serve me a telephone." (Dali) 

In toaleta Universului lui Dali nu am gasit nici un Monsieur Homard, nici pe Edgar Alan Poe in viziunea telefonica "covered with the black noses of black dogs" sau pe testoasa afrodisiaca. La subsol era Picasso in schimb. And, rather more disturbing, propriul meu interior. Copiat dupa Birdman sculpture. 

catch me if you can

Iubesc un catcher in the rye pe o coada de luna care a apus si care se invarte intr-un carusel, cel mai mare, cel mai rapid, cel mai ametitor. Ceea ce inseamna atunci ca voi vedea prin London Eye cea mai mare coada de luna daca e adevarat ca e cea mai mare roata din lume...

In haste, maine seara I'm on my way to London caci alte destinatii s-au razvratit, au schimbat geografia si topografia locurilor si n-au mai ales sa-mi primeasca valizele. 

Conceptul zilei: Keep Walking

Dots obsession

Sunt foarte obosita probabil si vad numai in buline... Fara sa fie vorba de somn. Ci mai mult de lentila prin care se vede totul.

Sleepless in ... somewhere, anywhere

N-am dormit de vreo 36 de ore iar acum e 5 dimineata, nu am inchis nici o jumatate de ochi, si peste doua ore suna ceasul sa merg la plimbare cu Sissi. Biata de ea, trebuie sa fie confuza cu mine si multele ceaiuri si cafele intr-un amestec fara gust, cu mine plimbandu-ma fara rost prin casa, cu mine cu trei telefoane la care ma uit pe rand tot asteptand o zbarnaitura si vibrand corzile la randul meu ca sa aflu ca atunci cand exista rau poate fi tot mai rau. Ca nu poti sa-l opresti si mai ales nu poti sa te opresti din a-l simti. Asa cum nu am putut opri senzatia cafelei fierbinti varsata pe mana mea, aceeasi in care pastrez, inca, un ciob infim din vasul care s-a spart in palma in primele zile in Paris. Continui sa fiu neindemanatica, e ca un facut.
Stranger in Paris sau... anywhere. Ramane de vazut, in timp, ce relatie afectiva o sa pastrez cu acest oras. Acum cand ma gandesc ce ma mai leaga de fapt de acasa, ce motive, ce dor mai am si cum ma voi intoarce in orasul meu. Si apoi am regasit franturi din mintea mea deja articulate intr-un articol mai vechi pe blogul lui Bucurenci aici.

Totul e o "provocare"

Citeam azi un interviu despre cuvintele robot, gen "provocare", "optimizare" "colaborare" & bla bla stuff, yeah, you know them all, si alternativa devenita lux de a fi diferit, like... just yourself, un pic mai sincer - "sinceritatea", un concept flou si nisipos pentru mine in acest moment - iar angoasele si dilemele mele au reaparut la modul cat se poate de vizual incepand sa desenez uriase question marks. Mica fiind, ca multi alti copii I suppose, destul de timida si foarte introvertita, cu un univers propriu urias, planuiam in secret sa devin scriitoare, ca tatal meu. Toate framantarile varstelor aveau dulcea consolare a imaginii pe care o aveam despre treaba asta: sa pot mereu sa ma retrag in coltul meu, mestecand in forul interior, etern nemultumita de bine si etern intristata de rau. Neintelegand mai nimic dar facandu-mi din asta un mod de a gandi si a vedea lucrurile (astazi nu mai am nici rabdarea, nici acea distantare relativ poetica, mi-as dori cu disperare atatea raspunsuri... ca sa vezi, uneori poate esti mai destept copil fiind).

Apoi am vrut sa fiu jurnalist si sa cuceresc lumea. Iar pe urma am intrat in comunicare. O intamplare mai mult - as it always happens - si de altfel, mult timp, experienta in sine am vazut-o mai mult ca pe o dedublare. Pentru ca dispretuiam de fapt contextul si personajele din poveste, un acel ceva ce plutea in aer si pe care il consideram viciat, fals si atat de efemer autosuficient. Sau poate pentru ca, pur si simplu, ceva era esential diferit fata de mediul de lucru greu, dur, lung si frustrant, pentru trei cuvinte pe o pagina, care trebuiau sa se transforme apoi in zeci si sute de pagini pentru a face o poveste, chinul indus pentru un pic de inspiratie, un amestec apasator de suferinta si placere pe care l-am vazut intotdeauna la tatal meu si apoi la omul care a fost langa mine mult timp? Poate pentru ca ma gandeam ca nimic ce nu e legat de arta in sine nu conteaza cu adevarat?

Uneori ma gandesc ca mi-am pastrat acea detasare in continuare - cumva stiu ca toti vindem baloane de sapun intr-un fel sau altul. Dar nu despre asta era vorba. Ci despre faptul ca treptat, in acei trei ani si jumatate de lume aparte, m-am schimbat, am intrat in pielea personajului, a inceput sa-mi placa geometria - eu care am fost mereu terorizata de matematica - dar geometria in conceptul meu, intelegand prin asta dobandirea acelor calcule si metode care sa domoleasca in mintea mea abstractul din care e compusa comunicarea in viziunea mea. Eram adepta unei dezordini creative (hmm), imi placea sa provoc regulile si normele, o forma naturala de ostilitate cred, intr-adevar, la absurdul din care e compus un model de comunicat sa zicem. Dar cu timpul, toate aceste lucrusoare, multe si atat de ale mele, s-au disciplinat si ordonat intr-o forma corset cumva tot mai rigida. Aproape inconstient am preluat comportamente, atitudini, categorii de zambet, termeni artificiali - care devin automatisme atunci cand pana si creierul, saracul, e plictisit si nu mai e tentat de activitatea ta glorioasa de zi cu zi, astfel ca te lasa pe tine sa te descurci pe pilot automat - formule uzate de care te agati cand esti nesigur pe teren si nici o sursa spontana si geniala de creativitate nu rasare de nicaieri. Am dobandit o autocenzura, un sperietor "self corporate" si o dorinta uneori de neutralizare formala. Un désir permanent de a fi mai degraba in umbra, ma gandesc pentru ca asa ar arata un portret robot al omului de comunicare pe care mi l-am desenat: ca un artist papusar de la teatrul mamei, imbracat in negru si manuind atele marionetei, pe scena dar totusi invizibil pentru ca publicul cu varste cuprinse intre 4 si 9 ani se concentreaza pe miscari (say that again pentru publicul mare in general....).

Toate aceste efecte asupra mea, le-am vazut mai bine ca niciodata, anul acesta cand am plecat - fara sa stiu ce multe urma sa pierd in alt plan esential, but anyway. Am plecat tocmai pentru ca simteam ca trebuie sa ma repun sub lupa, pentru ca mi-era frica de pilotul automat si poate si de faptul, da, recunosc, ca trebuie sa ma duc la servici de azi si pana la sfarsitul vietii. Imi doream acea libertate nesperata care sa lege din nou, in alt fel, exteriorul si myself-ul. Am ajuns intr-un mediu strain, cu oameni straini, intr-o limba straina, uneori si cu un mine strain, incercand sa recompun universul. O lipsa de repere derutanta. Iar cand am sustinut prima prezentare in fata colegilor mei, toti mai mici decat mine cu o generatie de liceu, am avut probabil mai multe emotii ca niciodata. And well. Am fost atat de absorbita sa folosesc toate tehnicile, calculelele, formulele, cuvintele cheie - unele atat de bine amintite in interviu, hélas - sa ma inchistez din nou in coordonatele reconfortante, ca am uitat complet esenta. Si, desi aveam o poveste in spate si, mai ales, aveam sansa de a explora orice, fara o presiune reala, prezentarii mele i-a lipsit cu desavarsire sufletul. Si sinceritatea.

Street couture

Intr-un fel sau altul, probabil ca Parisul ramane the Fashion City number 1 in lume. Dincolo de faptul ca aici sunt concentrate toate marile nume de couture sau toate marcile de parfum, orasul are un je ne sais quoi dintr-o categorie din care fac parte, cred, New York, Milano si poate si alte cateva, dar ramane, totusi, un je ne sais quoi parisien style quite unique. Pe bicicleta, in metrou sau in parc, la picnic, the French people afiseaza de multe ori un stil relaxat si totusi atat de chic, un mélange de toate genurile si simetriile care, dincolo de orice extravaganta, devine o declaratie pentru estetic.

Géraldine Dormoy e o jurnalista al carei blog, Café Mode, a fost cumparat de L'Express si a ajuns sa fie bloggeritza de profesie (mai precis "bloggeuse influencer" conform fisierului meu de presa si tocmai a fost invitata de LV la Hong Kong - the Soundwalks story, yes). Dupa modelul The Sartorialist, in timpul Fashion Week Homme, Géraldine a fotografiat si oamenii din culise, cei care nu sunt pe podium dar isi afiseaza propriul stil de scena, via L'Express aici.

Ce-mi place in the Paris lifestyle e ca, in general, te poti imbraca oricum si nimeni nu se va uita ciudat la tine. Sau, chiar si daca vor intoarce capul dupa tine, nu te vor claxona, fluiera, acosta si alte gesturi din registrul oh so famous... beurk. And I shall so miss the vintage - second hand shops, Rbk, u know why, probabil ca am petrecut ore in Vertiges (langa centrul Pompidou) si Free'p'Star sau Le Coiffeur in Marais, unde, nu-mi explic cum, o energie se pune brusc in miscare, te regasesti printre munti de haine cu piese atemporale si cu bugete in general intre 5 si 20 de euro (uneori negociabil, victorie personala inregistrata azi, a smile can make merveilles) si incepi sa sapi ca dupa niste comori ascunse, nestiind niciodata ce te va pandi dupa fiecare umeras. O lista a acestor places "merveilles" daca sunteti prin Paris, gasiti tot via Géraldine aici.

me and sissi and my new lovely home back to montmartre

Décidemment, ceva ma tine legata de acest cartier. Pentru ca: dupa ce m-am mutat duminica din Montmartre, in 10ème, back to Chablis' place (Chablis, the cat, pentru cei care poate au urmarit primul capitol), cu valizele dupa mine - vorba mamei, lunile astea am fost ca melcul, cu casa in spinare - am platit chiria pentru micutul studio pe care trebuia sa-l preiau oficial de la Roda, fara internet, deci welcome depression, si patru zile m-am tot uitat pe pereti, invartindu-ma cu sticla de porto in mana, primita cadou de la Rbk si instruindu-l pe Chablis sa elimine de pe acoperisul chinezesc in care dadea fereastra mea, orice potential little mouse care putea atenta la echilibrul meu si asa fragil, ei bine, nici patru zile mai tarziu, m-am mutat din nou. Joi, la 6 dimineata, am indesat 56 de kg intr-o valiza si doi saci, i-am asezat strategic cu o adevarata tehnica de hamal dobandita in ultimul an si am plecat back to Montmartre. In a new lovely house unde tot ce trebuie sa fac luna asta este sa am grija de catelul proprietarei plecate in vacanta. Traiasca prietenii romani si talentele mele deja recunoscute de plimbator de catei. Atentie, imi deschid book. Si daca ma uitam pe craiglist la posibile joburi de DogSitter simtindu-ma nepregatita sa concurez cu toti studentii americani care isi petrec summer in Paris si care vor sa plimbe toate animalutele pariziene, cu experienta si recomandarile lor, mi-am dat seama ca eu am un mare plus: cine a mai avut grija de un crab si i-a gatit cina 10 zile? Ha. A new career is born. 

Dupa ce am stat doua luni in colocatie cu cele doua Dy, o romanca crescuta in Spania, cu vocatie de cantareata pe youtube (am fost fericita ca am casti si ipod, once again, ca sa pot rezista atacului fonic), si printre altele, mare amatoare de vin - si o taiwaneza crescuta in Canada, cu noi prieteni in every single day care cotropeau apartamentul fara drept de apel, iata-ma singura intr-o casa normala (!) care depaseste cu mult dimensiunea standard de 9 metri patrati ale cutiilor pariziene in care stau cei mai multi studenti in acest oras. Si, very important, welcome back to civilisation. Nu numai ca am internet, dar chiar si televizor ?! Welcome my friend, TV, dupa aproape un an de despartire... So, July back to Montmartre, pe strada Damrémont again, gratie lui Robert, unul din cei trei R guardian angels pe care ii am aici (alaturi de Roda si Rbk), convietuiesc cu un lovely white bichon cu care ies la plimbare in fiecare dimineata si seara, moment de socializare cu ceilalti proprietari de caini care deja ma recunosc in comunitatea strazii... Maine ma duc sa recuperez celelalte 188 de kilograme din restul bagajelor mele lasate in grija lui Chablis si nu imi ramane decat sa sper ca, spre deosebire de joi dimineata, de data asta va merge liftul la statia de metrou Lamarck-Caulaincourt si nu va trebui sa urc din nou cele 92 de scari infernale. Eu si valizele mele, mereu by myself, o poveste fara sfarsit. Poate vreti un soundwalk?

Sound inspiration for today

Talking about soundwalk :) A little different, but take a tour in this virtual barbershop for a 4 minutes haircut. Loving the twisted effect on your brain at the end.

Soundwalk

I'm so loving it. Soundwalk. Zgomotul farfuriilor in micile restaurante din Little Italy in New York, zumzetul turistilor americani in fata lui Café de Flore in Saint Germain des Près, conversatiile din épiceriile arabe de la orice colt de strada din Montmartre, sunete de pasi, interfon sau metrou, balconul din noua casa de la etajul 4, de unde vad cerul, pentru ca nu exista in fata nici o cladire mai inalta, o gramada de senzatii care-mi raman marcate undeva in memorie oriunde as merge, orice as face.

Si imi plac soundwalk-urile. Asa cum mi-au placut filmele construite pe tema essence of voyage din campania journeys of Louis Vuitton. Si, in mod special the New York story, desi my own experience in acel oras va fi mereu legata de umbre si urme contradictorii. Further more, LV tocmai si-au lansat in Hong Kong the audio tours: Louis Vuitton Soundwalk. Check an experience by L'Express here.

birthday in Paris

Not to mention it. Miss my family. Cu o zi inainte insa, joi seara, am iesit cu colegii in oras sa sarbatorim o plecare si cele doua aniverari, a mea si a lui Ting, in echipa stagiarilor. In micul cartier japonez din arondismentul 2, intr-un foarte dragut resto taiwanez: Zen Zoo. Cu ceaiuri cu lapte si tapioca, specialitatea casei. Asta dupa ce facusem si pe platou, in echipa, o minipetrecere de despartire pentru Federica (un "pot de départ" cum ar fi) cu briose, tiramisu si M&Ms. Avand in vedere numarul mare de stagiari si frecventa plecarilor se poate spune ca mancam destul de des prajituri. Eticheta de convivialitate obliga. Dar e placut de fiecare data. Programul serii, sa-i zicem de aniversare, a fost cam asa:

In lift, in sfarsit, iesind din agentie.

In metrou

Cautand restaurantul.

Micul square de langa restaurant, unde am asteptat sa ne intalnim cu totii.

And the food!! Sweet-Sour Shrimps sauté with pinapples.

Romania, destinatie 'necunoscuta"

Am  vrut sa va arat pagina asta pe care am descoperit-o in ultimul numar din Elle, era a doua oara in aceeasi zi cand dadeam peste Romania in presa franceza. Primul lucru a fost o fotografie in Le Parisien cu un tigan mandru de bicicleta sa Velib pe strazile Brasovului. Amanuntul inedit pentru francezi era ca aceste biciclete Velib apartin primariei Parisului si fac parte din sistemul de inchiriere la ora sau pe zi, implantat peste tot in orasul asta de un an. Respectiva bicicleta iesise din perimetrul ei obisnuit si ajunsese, ratacindu-se nu stie cum, (well!) vreo 2000 de km mai departe. Funny. Sau not quite. As a Romanian being in Paris. 

Mai departe insa, ceva cu totul diferit. Pagina din Elle prezinta recomandarile turistice ca tot vine vacanta (for some!). Si Romania e printre ele. "Belles natures, belles cultures". How 'bout that? Asezata langa Bolivia "acoperisul lumii"si Peru "imperiul soarelui", iat-o pe Romania "cea putin cunoscuta". (interesanta alegere de tari, nu?). Ce prezentam lumii? Carpatii si a lor ruralitate personificata prin carute (paragraful respectiv suna ca o incurajare pentru castigarea primului loc in topul "Curiozitatile lumii"), Bucovina cea spirituala cu manastiri "unice in lume", salbaticia si pelicanii Deltei si Sibiul, évidemment, (cheers Miss Cri!) cu Pietele sale. De remarcat circuitul - "Comorile Romaniei" care costa nu mai putin de 997 euro pentru 7 nopti (avion si cazare). 

Cum e si cu stelele astea

Cu siguranta experienta mea la Paris sta sub semnul intro-ului acestui blog. Si anume, faptul ca sunt un nomad aici prin definitie si viata mea de locatar/colocatar/subcolocatar si chiar TemporarLocatarsiDogSitter pare un film uneori. Pentru ca nu poate fi adevarat ce mi se intampla. Zile intregi nu am perspectiva nici unei case pentru ca apoi sa ma trezesc brusc, la mizeul noptii de fiecare data, cu doua. Deja am experimentat 4 case pentru perioade diferite si in 3 luni am cunoscut 3 arondismente. Se pare ca voi continua in acelasi fel. Dar trebuie sa recunosc ca telefonul din seara asta, desi vine peste planurile facute dimineata si o sa fie complicat maine la pranz sa le clarific, e cu adevarat o veste buna! Prima pe saptamana asta, de incepusem sa cred ca aceasta aniversare a mea sta sub cea mai trista asezare a stelelor (Rbk, lumineaza-ma te rog cu ce se mai intampla cu deplasarea astrelor ca nu mai inteleg nimic).

Una peste alta dupa ce ma lamuresc si eu unde voi sta, cum voi schimba trei case in urmatoarea saptamana cu valize cantarind o tona fiecare si cum o sa impac pisica dintr-o casa cu catelul din alta, o sa continui jurnalul de caravana. Cert este ca Paris Carpe Diem experience continua. Vedem ce mai apare maine. Peace.

Ioana are nevoie de ajutor

Ioana e fosta mea colega de la Graffiti. Nu pot sa o uit in team building-ul de acum un  an, cata energie ne-a adus, cat ne-a facut sa radem si sa uitam de orice cand am stat pierduti ore in sir la o rascruce de carari, un loc de intalnire unde nu venea nimeni si cum a traversat ea lacul intr-un sfert de neopren. Am descoperit-o si redescoperit-o atunci, o energie rara, un talent special in a vorbi oamenilor.

Nimic nu conteaza probabil cu adevarat decat atunci cand se ajunge la sanatate si la oamenii dragi. Si numai atunci cand te lovesti de asta, revii cu picioarele pe pamant si iti dai seama ca pentru orice alt lucru ai toate resursele in interior, chiar si cand ti se pare cel mai greu. Nimic nu e tragic insa pana nu se ajunge la asta. As fi vrut sa pot sa fac ceva si resimt frustrarea incapacitatii mele de a ajuta intr-un fel concret, altfel decat a spera ca veti transmite mai departe rugamintea Ioanei pentru viata mamei ei. Voi continua sa cred ca lucrurile bune si oamenii cu suflet exista. Curaj.

G8 report

Saptamana trecuta s-a publicat raportul G8 printr-o mare conferinta la Paris cu Bono si Bob Geldof (organizata - am aflat pe urma, descoperind comunicatele de presa cu embargo pe ele in sala imprimantelor - de colegii mei). Fiecare tara din cele 8 e analizata din perspectiva angajamentului luat versus implicare si rezultate. Concluziile sunt mai mult esecuri decat lucruri pozitive de adaugat sub sloganul "Make poverty history". Iar eu am ratat probabil o mare sansa de ma prezenta lui Bono ca viitorul producator al concertelor Live 8... (another no1 on my birthday wishlist). Dar continui sa fiu fanul lor pentru ceea ce fac. Raportul complet e aici. And you can join ONE here. 

Green Sneakers and my people on my birthday wishlist

Chiar daca sunt departe, my people si mai departe, iar peste o saptamana sunt din nou cu valizele prin strada, asta nu inseamna ca nu pot sa imi fac un birthday wishlist... Call me a dreamer. 

Primul obiect pe lista: the green sneakers, baschetii ecologici Veja. Reteta din Brazilia. Favourites. 

Apoi, o sa adaug American Apparel pe care l-am descoperit in place Saint Honoré, in drum spre Barlotti - dupa propria descriere, an anti sweatshop & vertically-integrated clothing manufacturer (cel mai mare din State de altfel), printre altele, angajat in drepturile imigrantilor (se vede ceva si din alegerea manechinelor de pe site).

Probabil o sa mai apara una alta pe lista. Mai am o saptamana. Mi-as dori si o boulangerie, just for myself. Poate si un bilet spre casa, in sfarsit, dupa atatea luni. Missing people.

Fête de la musique

Funny, ieri am scris ca mi-ar placea sa vad un concert si azi mi-am dat seama ca sambata o sa am ocazia prin Fête de la Musique. Peste 100 de concerte in Paris in program. Am verificat si acasa si au anuntat o noapte albastra pentru versiunea romaneasca a sarbatorii muzicii.

crush on Maxwell

De fapt l-am redescoperit pe Maxwell - era imposibil sa-i uit vocea in one of my classics: Whenever Wherever Whatever. Dar acum, I'm in love with his song, over and over: "This woman's work" (cover dupa Kate Bush, din nou on my star list, ca si Running up that hill, Placebo version). Watch it here. (And here too - just to be sure.) Vocea, stilul neo soul and the rhythm...  amestecul de Marvin Gaye si Prince si touch-ul propriu, it's done, j'adore. 

Mi-e dor de un concert, de live, de sunetul instrumentelor pe scena, de thrills si corul de voci din multime. Waiting for some Paris concert.

pink trotinette

O sa fac pe micul sartorialist aici si o sa o postez pe Kat cu a sa trotineta roz in plin Bucuresti. In plina descoperire si redescoperire a mersului pe jos cu un picior si altul in vant, fara fum sau noxe, doar cu ceva efort. Sunt aproape convinsa. Dar cu dealul ? Ce te faci cu dealul?  

Greenpeace against Dove

Ca un fel de continuare la articolul despre imaginea corpului in publicitate unde mentionam campania "reper" Dove, iata aici spotul Greenpeace care acuza Dove si Unilever pentru ceea ce se intampla in padurile din Indonezia. Clipul este realizat ca perfect reply la "Campania pentru frumusete adevarata" a produsului.

Fotbal siempre

Tocmai am realizat ca va fi aproape imposibil sa vad meciul Romaniei maine la Karambol sau la orice alt bar parizian avand in vedere ca in acelasi timp e si meciul Frantei cu Italia. Splendid, ce sa zic, trebuie gasita cumva o solutie de urgenta...

Apropo de meciul francezilor, Allianz, ca si sponsor al stadionului Bayern Munchen, se amuza cu un tip de comunicare specific si ii prezinta intr-un filmulet creat de DDB Paris pe Franck Ribéry si Luca Toni (jucatori la acelasi club bavarez de altfel) in the-grand-final.com. Aici. French meet Italiens, natural clash. 

La fête des pères

La noi, Ziua Barbatului by The Practice tocmai a luat trei Sabre Awards la Venetia. Great news from Venice, desi tot primind vesti si poze atat de frumoase (Rox, lovely album you sent to me) in timp ce eu tronam in sala imprimantelor cu sute de hartii la termocolat si indeplinindu-mi jobul de stagiar pe cat posibil ideal (fara sa incurc absolut toate rapoartele, adica), ma gandeam ca alegerile pe care le facem in viata uneori par foarte bizare. But it's all good. Chiar si sa o iei de la capat mereu. Ceea ce descoperi in tine la nivel de resurse si forte interioare si intr-un mod firesc pentru ca nu ai de ales si trebuie sa te descurci pur si simplu, este probabil the meaning of It. 

Revenind la barbati. (just for the record, procentul barbati - femei e ceva mai echilibrat sa zicem in the French PR, numai si pentru faptul ca am un sef barbat, dar femeile domina terenul si aici cu superioritate, statistica observata si la party. Mai spuneti-mi o data cate femei sunt pe cap de barbat in toata lumea?) Anyway. Aici, ieri, 15 iunie, tocmai a fost Ziua Tatilor. Asta dupa ce pe 25 mai s-a sarbatorit Ziua Mamelor (nici o legatura cu 8 martie, ziua Femeii, care de altfel a trecut neobservata aici). Sarbatoarea dedicata barbatilor e destul de importanta astfel ca toate magazinele au vuit de oferte de cadouri, de exemplu, cateva idei aici. Si pentru ca veni vorba de cadouri, iar Sephora s-a intrecut pe sine pentru aceste doua ocazii, magazinul de pe Champs Elysées tocmai si-a lansat o zona de... barbierit. Un video cu soirée-ul barber shop - cu revista pentru barbati GQ ca si partener -  aici. (Sephora si spatiul sau de pe maretul bulevard - à suivre)

Publicitatea si imaginea corpului

Saptamana trecuta am fost la un forum organizat de BVP (Bureau de Vérification de la Publicité), o institutie pe langa CNA-ul francez, pe tema "diversitatii corporale".  Clienti (care aici se numesc "annonceurs" si au propria asociatie), publicitari, ministerul Sanatatii si diferite asociatii s-au adunat intr-un grup de lucru pentru o charta de angajament pe tema reprezentarii imaginii corpului in media. 

Pe scurt, acuzatia este ca se promoveaza un singur tipar de corp, nu se tine seama de diversitatea reala, si astfel se impun repere si standarde sociale si presiunea de a te identifica cu ele. Media si publicitatea sunt puse la zid cu toate exemplele posibile (vezi toata presa feminina si toate reclamele care folosesc doar un singur tipar de manechin -  extrem de tinere si evident, extrem de slabe) si acuzate ca, in felul acesta, sporesc fenomenele deviante ale societatii, cum ar fi anorexia. (campania Nolita, cum spuneam in postul trecut, a facut ravagii). 

Pentru a nu se transforma intr-o lege impotriva anorexiei, pentru ca, desi Franta e tara legilor fara discutie, cand o sa ajunga sa construiasca proiecte de lege impotriva saraciei, razboiului si asa mai departe, va fi o problema chiar si pentru francezi, dezbaterea si proiectul in lucru includ in tematica pe langa anorexie, obezitate si batranetea, handicapul sau pur si simplu corpul obisnuit, neidealizat. Neilustrand toata aceasta diversitate a corpului uman, publicitatea poate fi acuzata de o forma de discriminare. Exemplul unei reviste feminine locale, prezenta la discutie -  " Femme actuelle" - care se adreseaza unor femei de 45 de ani, dar in fiecare pagina vezi numai fete de mai putin de 18 ani si cu dimensiuni standard. Iar exemplul Letitiei Casta "avec ses rondeurs" pentru L'Oreal ramane izolat, desi a prins atat de bine. Alt exemplu, presa pentru varsta a treia,  sau "seniorii" cum sunt numiti aici, care foloseste imagini cu personaje mai tinere cu cel putin 20 de ani ca varsta lectoratului pentru ca, nu-i asa?, batranetea nu poate fi infruntata vizual si frontal nici macar in lucrurile adresate exclusiv. Au fost prezenti si cei de la Dove cu a lor campanie care a devenit reperul inconstabil si printre statisticile pe care le-au dat a reiesit ca, daca in America 20% din femei sunt multumite de corpul lor, in Franta, cité de la mode et de la couture, procentul se situeaza undeva pe la nici 2%. Twisted, nu?  O chestiune de mentalitate... Despre Isabelle Caro, modelul campaniei soc, No anorexia, mai multe aici. Si intr-un articol care descrie in context si modificarile din industria modei referitoare la dimensiunile manechinelor aici. 

Strong statements

Still alive and having fun - mesajul colectiei de tricouri marca Attentats care difuzeaza un nou spot de imagine si statement impotriva terorismului. Aici. Inca o marca angajata si, conform its brand philosophy, in ruptura fata de o societate care accepta sa traiasca in teama.  Attentats a lansat si un apel la rezistenta printr-un concurs descris pe site-ul sau, here is the link. Apropo de marci de haine si mesaje puternice, ecourile campaniei Nolita "No Anorexia" sunt inca foarte puternice aici. (à suivre)

party@plericix

Barlotti, restaurant bar gigant pentru dimensiunile obisnuite pariziene, place du marché Saint Honoré, in arondismentul 1, langa Opera, disco party cu multe nuante de rouge. Meniul de canapés insuficient chiar daca au fost doar jumatate din cei aproximativ 500 de Plericixi invitati - si vorbim doar de grupul de RP (aka PR, o sa capat alte deprinderi de vocabular...). No sucreries, cel putin pana in momentul cand am plecat eu. 

Les stagiaires au avut  momentul lor de glorie. First, am fost invitati, ceea ce nu e un obicei in astfel de petreceri de grup. Second of all, Federica rocks, iar in postura de Lauryn Hill a fost una din primele dansatoare ale serii desi a fost eliminata in concurs.