Ioana e fosta mea colega de la Graffiti. Nu pot sa o uit in team building-ul de acum un an, cata energie ne-a adus, cat ne-a facut sa radem si sa uitam de orice cand am stat pierduti ore in sir la o rascruce de carari, un loc de intalnire unde nu venea nimeni si cum a traversat ea lacul intr-un sfert de neopren. Am descoperit-o si redescoperit-o atunci, o energie rara, un talent special in a vorbi oamenilor.
Nimic nu conteaza probabil cu adevarat decat atunci cand se ajunge la sanatate si la oamenii dragi. Si numai atunci cand te lovesti de asta, revii cu picioarele pe pamant si iti dai seama ca pentru orice alt lucru ai toate resursele in interior, chiar si cand ti se pare cel mai greu. Nimic nu e tragic insa pana nu se ajunge la asta. As fi vrut sa pot sa fac ceva si resimt frustrarea incapacitatii mele de a ajuta intr-un fel concret, altfel decat a spera ca veti transmite mai departe rugamintea Ioanei pentru viata mamei ei. Voi continua sa cred ca lucrurile bune si oamenii cu suflet exista. Curaj.
No comments:
Post a Comment