Ploaie in Paris

O ultima plimbare pe motocicleta colegului meu cu o casca imprumutata din agentie, in graba, cu viziera prafuita, zgariata si murdara prin care incercam sa vad frumusetea din jur, cheile Senei si orasul sub ploaie. Fiecare strop  cantarea o tona din cauza vitezei iar tu il simteai unul cate unul, ca pentru a-ti spune: be here, constientizeaza momentul si pastreaza-l. 

Imaginile erau deformate de vant in drum spre unul din cele mai frumoase cartiere, langa métro Jasmine, intr-o rezidenta ca in filme cu un hol de palat si un lift care iti deschide usa singur, intr-un apartament aproape la fel de spatios si de frumos ca Pont des Arts unde ar fi trebuit sa facem picnicul de despartire daca nu ploua. Iar oamenii dinauntru, echipa de stagiaires, cu cele mai diferite povesti de viata si veniti din cele mai diferite locuri din Franta si din lume, ne asteptau ca sa se inregistreze si mai profund in amintirile mele. 

Iar orasul asta pe care l-am visat, apoi detestat, in care m-am simtit uneori izolata si rastalmacita, pe care nu l-am inteles mult timp, mi-a devenit, la final, atat de uman si apropiat.