Corporate sabbatical, hmm

Cum ar fi, chiar si turul lumii se corporatizeaza. Si anul sabatic sau asa-zisul the gap year devine un "must". "Are you feeling burned out at your current job? Decide if a sabbatical is right for you". Aici, proper advice.  

Cand totul se intampla planificat, calculat, studiat, arhipretios si de bifat pe lista de career do parca devine plictisitor. In plus, cred ca experienta e cu totul alta atunci cand esti student decat atunci cand o faci mai tarziu, intr-un cadru bine stabilit, cand stii de unde pleci si unde stii ca te intorci. Dar, the question is, oare te mai intorci la fel? 

My soon final to be days in Paris are not easy. Nu am mai fost acasa de aproape un an. Se poate spune ca am combinat experientele, am fost si student, am fost si in my gap year. Intrebarea ramane aceeasi. 

Tube

"De tout façon tout disparaît. Il n'y a que les souvenirs qui restent" replica prinsa pe finalul unui film sud-coreean - The Tube - cred. Make sure you make souvenirs every day. 

Sau macar sa credem in baloanele de sapun. Nu ca ar fi vreo legatura anume dar mi-a placut cum e realizat. 

French barbecue

Cu frigarui, carnati merguez si tiramisu (the perfect one) ca piese principale,

Iar pe langa asta: 

Mozzarella in mainile italianului, master of cuisine

Si prosciutto

Cu pepene galben

Si minunata salata de paste 

Si, da, mai ales: capirinha Claudiei, the girl from Ipanema Just her national drink

punct sau virgula

In loc de punct trebuie sa pun virgula astazi pentru ca micutul mac a luat-o razna pur si simplu, poate din cauza solutiei de spalat geamuri cu care i-am fericit tastatura, 

Sau poate - sau doar caut eu simboluri acolo nu sunt - e un fel de a-mi spune ca si pentru mine nu e un punct, ci doar o virgula, Virgula sa fie atunci, 

Citeam zilele trecute despre faptul ca nu trebuie sa regreti o decizie luata in trecut pentru ca - probabil - era cea mai buna la momentul respectiv si in contextul sau de atunci,

Decupata si racordata la senzatiile unei dimineti nu iti va mai parea la fel daca a fost luata intr-o seara cu luna plina,  sa zicem, Dar uneori mai e mult pana dimineata,,,

Vineri seara am avut, poate,  cel mai strans moment de prietenie cu Parisul, 

La capatul liniei 13, metroul meu, apoi printre stradute cu case linistite pe motocicleta colegului François pentru a ajunge la un urias barbecue intr-o gradina frumoasa, acolo unde ne-am simtit foarte acasa, noi, toti strangers in Paris, colegii mei si prietenii lor si povestile lor;

I'll always have Paris, one way or another

Perfect breakfast

Breakfast. Trebuie sa fie momentul meu favorit. In Londra a inceput de fapt pe la 3 dimineata pe bacul care ne transporta intre doua lumi. Un fel de mall plutitor cu vreo trei etaje, pline de magazine - duty free - si cafenele&restos. Am regasit Costa: cafeaua mocha si blueberry muffin-ul. I'm a coffee girl la orice ora din cele 24.  Which reminds me: "I'm so cheap, you can buy me with a coffee..." 

Later in that morning, the second breakfast of the day. Perfect. Because of the carrot cake. Unul din obiectivele mele in calatorie. Sunt foarte anglo saxona in ale desertului desi traiesc in tara patiseriei. Cum poate fi ceva atat de bun? Mesmerizing... 

Chez moi, varianta French - petit déjeuner - in ultima luna inseamna: Sissi, "bonjour" la toate cafenele din colt cu dansul scaunelor de dimineata, Delmontel cu pain au chocolat aux amandes, parcul unde nu avem voie sa hranim porumbeii si case cu multe flori la ferestre uriase. Totul vazut prin gust de café crème. Si uneori se amesteca toate pentru ca am intarziat mult prea mult si trebuia sa ajung la metrou cu jumatate de ora inainte iar Sissi insista sa manance toata iarba din cartier.

But my perfect breakfast moments raman cu mine. Senzatie dupa senzatie intr-un colt de contemplare a simplului fapt ca e dimineata in fiecare zi. Maine as vrea sa ma trezesc la Amsterdam cu speculoos. Viata prin gust de scortisoara e mai frumoasa. 

Time is walking away

with every step and second. 

Dau un regat...

All Star Patchies HI Beige
Ii caut peste tot, i-am ratat de doua ori. Prima data nu aveam bani, a doua oara erau prea mari. Iar acum, bineinteles, nu mai sunt nicaieri. Sunt o ghinionista. La "poisse" woman - in limbaj parlé. :(
Un ultim tur de forta in Les Halles si in Printemps si Lafayette. I must.

Storytelling...suite (I)

Storytelling-ul imi va ocupa mintea o buna bucata de timp. Implicand aspecte destul de diferite dans mon esprit.
Astazi o sa iau un unghi sa-l intorc pe cateva parti dupa ce am vazut un documentar despre Gutenberg si ce-a urmat pana la ceea ce numesc ei azi "social media". 
Blogger-ul, de exemplu. A aparut prin 1999 . Prin urmare ceea ce ar fi "social networking" si-a cam marcat debutul.  Apoi restul. Diversitatea. Photoblog, video blog, sketchblog, podcasting, micro-blogging. Social media. Consumatorii de media devin producatori de media. Conceptele de "masa" sufera transformari. De la "mass appeal" cauti "relevanta catre individ". Incepi sa te gandesti ca dintr-un birou s-ar putea sa nu ai nici o idee adevarata si ca poate ar trebui sa iesi sa cam traiesti viata. Sa cunosti omul de langa tine. Sa stii ce poveste sa-i spui. Sa-i vorbesti pe limba lui pentru ca stii sa o vorbesti si pe a ta. Si nu ai imprumutat-o de la spuma breslei. Pentru ca stii ce vorbesti. Pentru ca stii sa vorbesti. Si prin repere, analogii, simboluri ii spui de fapt ce vrei sa spui. Si pentru ca fiecare are o poveste. The small can now challenge the big.
aici, A Storied Career, despre storytelling si social media. si aici despre blogging & stories si further more despre "all sorts of traditional and postmodern uses of storytelling".

kind of...ppt

Cum s-au gandit ei sa te faca sa citesti la birou si sa traspuna Oscar Wilde in grafice si power point-uri :). Read at work aici via Tudor.
Mie nu-mi iese desi am incercat sa ma concentrez, dar parca, automat, cum vad un slide de power point sau o schema din asta, imediat imi apar cuvinte "cheie" din prezentari si strategii care zboara asa pe ecran si fac bzz bzz si imi dau seama ca poate n-ar fi rau sa ma duc intr-un parc sa citesc. Mai ales ca deocamdata pot sa stau linistita pe iarba cu toata lumea de aici la picnic in fiecare pauza de pranz. Nici nu mai stiu cum e acasa. Putem sau nu sa stam pe iarba? Nu de alta, dar poate o sa-mi ramana chestia cu pause déjeuner si cu colegii la costum care isi fac siesta sub umbra unui copac.

Book, books, livre, livres

Imi place bookblog. Imi place cand oamenii se preocupa de carti cu delicatete. Incerc sa mi-i imaginez pe cei care scriu aici ca pe niste personaje cu barba desemnate sa citeasca toate cartile din lume si care apar din cand in cand de prin rafturile bibliotecii cu ochelarii strambi si transfigurati de un cuvant nou. Da, stiu, nu merge imaginea asta. Rewind. :)
Asa ca o sa ma gandesc la un fel de usa pe care o deschid acesti "critici prietenosi" iar eu o sa intru cu o cafea.

Printre altele, un articol aici despre campaniile pro-lectura in Romania. Si apoi voiam sa ajung la book crossing. Un fel de biblioteca planetara sau carti in libertate - concept inventat de un american pe nume Ron Hornbaker in 2001, a kind of social network cu un scop aparte: "the act of releasing books “into the wild” and then following their journeys and the lives they touch." Pe banci, in tren sau in cabinele de telefon poti gasi o carte lasata special pentru tine. O citesti si apoi o lasi mai departe, somewhere else, pentru a fi descoperita si de altcineva. In felul acesta, cat timp o tin paginile, va duce povestea mainilor tale mai departe catre alte si alte maini.
"Brother, can you spare a book?"

An American in Paris

Lately, viata mea la Paris seamana cu cea a unui scritor american care sta de vreo 10 ani aici si care are his very own lifestyle, less of what Paris is supposed to be. Intre mancarea congelata de la Picard si Monoprix -ul cu de toate la gramada si eu ma simt integrata in circuitul francez autentic desi poti sa afirmi linistit ca este cat se poate de boring. E drept ca eu mai scap din cand pe la Delmontel - nu pot sa renunt la croissantele aux amandes... ceea ce mai pastreaza un oarecare French touch...uneori.

In interviul americanului mi-a placut pasajul despre Guignol, the violent Chinese-looking puppet. "Les Guignols" show (difuzat pe Canal+) are un impact highly recunoscut si alteori negat asupra culturii populare franeze. Those satiric latex puppets traduc actualitatea si realitatea franceza intr-un stil veritabil si foarte usor de accesat ca imagistica astfel ca, a doua zi, colegii francezi imi vor povesti mai degraba replica lui PPDA in varianta latex decat a jurnalului real de la ora 20. (Regele PPDA tocmai a murit, traiasca Regina, dar despre asta altcandva). Si apoi acel "Marché du Jambon". Da, un targ cu antiques si sunca merita vazut cu siguranta. Clicq aici.

Storytelling

Despre arta de a spune povesti.

"A story is a way of seeing the world and experiencing the world. When you hear a story, you can find yourself in that story. That story is the result of the things that people have seen and heard and understood, often for many generations before you."

My latest fascination. E folosita ca tehnica in campania Fiat 500, da, se raspandeste astazi prin atatia povestitori bloggeri si totodata e veche de cand lumea sau cel putin de cand a inceput copilaria fiecaruia. Raspandind anumite simboluri, idei si repere, in care interpretam uneori raspunsurile de care avem nevoie in anumite momente, acele now, really now sau poate, dupa cum spuneai, Rbk, ne alcatuiesc harta sociala si acel context fabricat pe care noi il numim "naturalul". Si totusi arta de a spune povesti e o poveste in sine. 

Astazi o sa ma joc un pic cu storytellers aici. Then I'll come back. 

Metroul verde merge mai departe

Metrourile din Londra sunt cele mai adanci pe care le-am vazut pana acum si daca e un pic mai cald afara, inauntru aproape ca nu mai poti respira. Elefantul de la gat se transforma uneori intr-o testoasa uriasa care roade meticulos si astmatic tuburile din interior. Trebuie sa te gandesti la ceva, la un film, la Jules Verne, sa asculti Alan Silvestri cu suita din Forrest Gump sau Beirut sau Turandot, habar n-am, sa rememorezi imagini, fotografii, vorbe, din viata ta, a altora, ceva anyway care sa te detaseze mental. Cumva, in tot timpul asta, mi-am construit un fel de traveler bag care ma ajuta sa nu fiu chiar in the middle of things. Don't panic, just watch from away. Poate fi util atunci cand petreci nopti pe podeaua lui Charles de Gaulle sau in fata Garii de Est, atunci cand observi oamenii dintr-un oras strain in metrou sau incerci sa-ti croiesti aer intr-un ocean de lume nemultumita care o ia in toate directiile. 

In Paris detest de multe ori linia 1 galbena a metroului verde care ma duce pe maretul bulevard. Pe aici se perinda sute de mii de oameni intr-o zi de vara, multi imbracati in haine de turisti si inarmati cu ustensile de captat secunda dupa secunda, sunt foarte multe scari care nu sunt rulante (am capatat o obsesie, stiu, dar traiesc un calvar al valizelor), intr-un tunel locuieste un saxofonist nebun si uneori apare o femeie bizara cu capul plecat si cu mana intinsa infasurata in valuri negre. 

E cumplita linia asta de metrou, trebuie sa lovesti ca sa poti intra la orele de maxima participare subpamanteana, trebuie sa rabzi minute bune strivit sub greutatea altora si sa-ti tii respiratia ca sa se inchida usile dupa semnal. Si in acele clipe my mind goes away. Azi rememoram franturi de vorbe de pe podul distantei dintre aici si acasa, acolo unde viata merge mai departe. Despre un personaj verde si galben dintr-o poza frumoasa in care semana cu un seic si Charles Bronson si ore verzi tarzii. Si oamenii din jur au capatat brusc forma unui fier de calcat ingust ca niste perfecte reproduceri ale unui Flatiron building cu margini roase de valurile oceanului.  

Si usile metroului s-au inchis. 

we are animals

We are animals. Repozitionare "through instinct and emotion" concretizata lugubru as zice eu prin procedee si imagini uzate si copiate dintr-un anume gen de cinematografie. This is giving me the very wrong feeling. 

what me through London Eye

Nu sunt un om negru, sau daca da, sunt un metis atunci, cu alb si negru si as vrea sa am ochii verzi, imi plac turcoazul si combinatia de rosu cu verde, scortisoara, Sheridan's de prin duty free-uri, cafeaua lunga la filtru, americano, si camasile barbatesti in dungi, mi-e rau cand merg cu vaporul dar imi plac crabii care se plimba pe mana mea cu cochilia in spate pe care o schimba atunci cand le devine prea mica, mi-au placut cerul Londrei, Eden Road no 1, toaleta universului Dali, Miro si "The Melancholy of Departure" by Chirico, elefantii din iarba, portile catedralei St Paul's, am urat caramizile lui Tate pentru ca aveau povesti si pentru alti ochi si scaunul fara corp din fata unui carrot cake, am vrut sa inregistrez my own soundwalks in Paris, New York si Londra si intr-un singur an mi-am desavarsit an unexpected changing journey pe aceasta axa schimband cate o bucata de piele in fiecare din aceste puncte de lume.

"we shall not cease from exploration And the end of all our exploring Will be to arrive where we started And know the place for the first time" (T.S. Eliot)

Beyond being weird, just a few photo frames:

Téléphone-Homard/Lobster Telephone

"I cannot understand why at the restaurant when I ask for a grilled lobster, they never serve me a telephone." (Dali) 

In toaleta Universului lui Dali nu am gasit nici un Monsieur Homard, nici pe Edgar Alan Poe in viziunea telefonica "covered with the black noses of black dogs" sau pe testoasa afrodisiaca. La subsol era Picasso in schimb. And, rather more disturbing, propriul meu interior. Copiat dupa Birdman sculpture. 

catch me if you can

Iubesc un catcher in the rye pe o coada de luna care a apus si care se invarte intr-un carusel, cel mai mare, cel mai rapid, cel mai ametitor. Ceea ce inseamna atunci ca voi vedea prin London Eye cea mai mare coada de luna daca e adevarat ca e cea mai mare roata din lume...

In haste, maine seara I'm on my way to London caci alte destinatii s-au razvratit, au schimbat geografia si topografia locurilor si n-au mai ales sa-mi primeasca valizele. 

Conceptul zilei: Keep Walking

Dots obsession

Sunt foarte obosita probabil si vad numai in buline... Fara sa fie vorba de somn. Ci mai mult de lentila prin care se vede totul.

Sleepless in ... somewhere, anywhere

N-am dormit de vreo 36 de ore iar acum e 5 dimineata, nu am inchis nici o jumatate de ochi, si peste doua ore suna ceasul sa merg la plimbare cu Sissi. Biata de ea, trebuie sa fie confuza cu mine si multele ceaiuri si cafele intr-un amestec fara gust, cu mine plimbandu-ma fara rost prin casa, cu mine cu trei telefoane la care ma uit pe rand tot asteptand o zbarnaitura si vibrand corzile la randul meu ca sa aflu ca atunci cand exista rau poate fi tot mai rau. Ca nu poti sa-l opresti si mai ales nu poti sa te opresti din a-l simti. Asa cum nu am putut opri senzatia cafelei fierbinti varsata pe mana mea, aceeasi in care pastrez, inca, un ciob infim din vasul care s-a spart in palma in primele zile in Paris. Continui sa fiu neindemanatica, e ca un facut.
Stranger in Paris sau... anywhere. Ramane de vazut, in timp, ce relatie afectiva o sa pastrez cu acest oras. Acum cand ma gandesc ce ma mai leaga de fapt de acasa, ce motive, ce dor mai am si cum ma voi intoarce in orasul meu. Si apoi am regasit franturi din mintea mea deja articulate intr-un articol mai vechi pe blogul lui Bucurenci aici.

Totul e o "provocare"

Citeam azi un interviu despre cuvintele robot, gen "provocare", "optimizare" "colaborare" & bla bla stuff, yeah, you know them all, si alternativa devenita lux de a fi diferit, like... just yourself, un pic mai sincer - "sinceritatea", un concept flou si nisipos pentru mine in acest moment - iar angoasele si dilemele mele au reaparut la modul cat se poate de vizual incepand sa desenez uriase question marks. Mica fiind, ca multi alti copii I suppose, destul de timida si foarte introvertita, cu un univers propriu urias, planuiam in secret sa devin scriitoare, ca tatal meu. Toate framantarile varstelor aveau dulcea consolare a imaginii pe care o aveam despre treaba asta: sa pot mereu sa ma retrag in coltul meu, mestecand in forul interior, etern nemultumita de bine si etern intristata de rau. Neintelegand mai nimic dar facandu-mi din asta un mod de a gandi si a vedea lucrurile (astazi nu mai am nici rabdarea, nici acea distantare relativ poetica, mi-as dori cu disperare atatea raspunsuri... ca sa vezi, uneori poate esti mai destept copil fiind).

Apoi am vrut sa fiu jurnalist si sa cuceresc lumea. Iar pe urma am intrat in comunicare. O intamplare mai mult - as it always happens - si de altfel, mult timp, experienta in sine am vazut-o mai mult ca pe o dedublare. Pentru ca dispretuiam de fapt contextul si personajele din poveste, un acel ceva ce plutea in aer si pe care il consideram viciat, fals si atat de efemer autosuficient. Sau poate pentru ca, pur si simplu, ceva era esential diferit fata de mediul de lucru greu, dur, lung si frustrant, pentru trei cuvinte pe o pagina, care trebuiau sa se transforme apoi in zeci si sute de pagini pentru a face o poveste, chinul indus pentru un pic de inspiratie, un amestec apasator de suferinta si placere pe care l-am vazut intotdeauna la tatal meu si apoi la omul care a fost langa mine mult timp? Poate pentru ca ma gandeam ca nimic ce nu e legat de arta in sine nu conteaza cu adevarat?

Uneori ma gandesc ca mi-am pastrat acea detasare in continuare - cumva stiu ca toti vindem baloane de sapun intr-un fel sau altul. Dar nu despre asta era vorba. Ci despre faptul ca treptat, in acei trei ani si jumatate de lume aparte, m-am schimbat, am intrat in pielea personajului, a inceput sa-mi placa geometria - eu care am fost mereu terorizata de matematica - dar geometria in conceptul meu, intelegand prin asta dobandirea acelor calcule si metode care sa domoleasca in mintea mea abstractul din care e compusa comunicarea in viziunea mea. Eram adepta unei dezordini creative (hmm), imi placea sa provoc regulile si normele, o forma naturala de ostilitate cred, intr-adevar, la absurdul din care e compus un model de comunicat sa zicem. Dar cu timpul, toate aceste lucrusoare, multe si atat de ale mele, s-au disciplinat si ordonat intr-o forma corset cumva tot mai rigida. Aproape inconstient am preluat comportamente, atitudini, categorii de zambet, termeni artificiali - care devin automatisme atunci cand pana si creierul, saracul, e plictisit si nu mai e tentat de activitatea ta glorioasa de zi cu zi, astfel ca te lasa pe tine sa te descurci pe pilot automat - formule uzate de care te agati cand esti nesigur pe teren si nici o sursa spontana si geniala de creativitate nu rasare de nicaieri. Am dobandit o autocenzura, un sperietor "self corporate" si o dorinta uneori de neutralizare formala. Un désir permanent de a fi mai degraba in umbra, ma gandesc pentru ca asa ar arata un portret robot al omului de comunicare pe care mi l-am desenat: ca un artist papusar de la teatrul mamei, imbracat in negru si manuind atele marionetei, pe scena dar totusi invizibil pentru ca publicul cu varste cuprinse intre 4 si 9 ani se concentreaza pe miscari (say that again pentru publicul mare in general....).

Toate aceste efecte asupra mea, le-am vazut mai bine ca niciodata, anul acesta cand am plecat - fara sa stiu ce multe urma sa pierd in alt plan esential, but anyway. Am plecat tocmai pentru ca simteam ca trebuie sa ma repun sub lupa, pentru ca mi-era frica de pilotul automat si poate si de faptul, da, recunosc, ca trebuie sa ma duc la servici de azi si pana la sfarsitul vietii. Imi doream acea libertate nesperata care sa lege din nou, in alt fel, exteriorul si myself-ul. Am ajuns intr-un mediu strain, cu oameni straini, intr-o limba straina, uneori si cu un mine strain, incercand sa recompun universul. O lipsa de repere derutanta. Iar cand am sustinut prima prezentare in fata colegilor mei, toti mai mici decat mine cu o generatie de liceu, am avut probabil mai multe emotii ca niciodata. And well. Am fost atat de absorbita sa folosesc toate tehnicile, calculelele, formulele, cuvintele cheie - unele atat de bine amintite in interviu, hélas - sa ma inchistez din nou in coordonatele reconfortante, ca am uitat complet esenta. Si, desi aveam o poveste in spate si, mai ales, aveam sansa de a explora orice, fara o presiune reala, prezentarii mele i-a lipsit cu desavarsire sufletul. Si sinceritatea.

Street couture

Intr-un fel sau altul, probabil ca Parisul ramane the Fashion City number 1 in lume. Dincolo de faptul ca aici sunt concentrate toate marile nume de couture sau toate marcile de parfum, orasul are un je ne sais quoi dintr-o categorie din care fac parte, cred, New York, Milano si poate si alte cateva, dar ramane, totusi, un je ne sais quoi parisien style quite unique. Pe bicicleta, in metrou sau in parc, la picnic, the French people afiseaza de multe ori un stil relaxat si totusi atat de chic, un mélange de toate genurile si simetriile care, dincolo de orice extravaganta, devine o declaratie pentru estetic.

Géraldine Dormoy e o jurnalista al carei blog, Café Mode, a fost cumparat de L'Express si a ajuns sa fie bloggeritza de profesie (mai precis "bloggeuse influencer" conform fisierului meu de presa si tocmai a fost invitata de LV la Hong Kong - the Soundwalks story, yes). Dupa modelul The Sartorialist, in timpul Fashion Week Homme, Géraldine a fotografiat si oamenii din culise, cei care nu sunt pe podium dar isi afiseaza propriul stil de scena, via L'Express aici.

Ce-mi place in the Paris lifestyle e ca, in general, te poti imbraca oricum si nimeni nu se va uita ciudat la tine. Sau, chiar si daca vor intoarce capul dupa tine, nu te vor claxona, fluiera, acosta si alte gesturi din registrul oh so famous... beurk. And I shall so miss the vintage - second hand shops, Rbk, u know why, probabil ca am petrecut ore in Vertiges (langa centrul Pompidou) si Free'p'Star sau Le Coiffeur in Marais, unde, nu-mi explic cum, o energie se pune brusc in miscare, te regasesti printre munti de haine cu piese atemporale si cu bugete in general intre 5 si 20 de euro (uneori negociabil, victorie personala inregistrata azi, a smile can make merveilles) si incepi sa sapi ca dupa niste comori ascunse, nestiind niciodata ce te va pandi dupa fiecare umeras. O lista a acestor places "merveilles" daca sunteti prin Paris, gasiti tot via Géraldine aici.

me and sissi and my new lovely home back to montmartre

Décidemment, ceva ma tine legata de acest cartier. Pentru ca: dupa ce m-am mutat duminica din Montmartre, in 10ème, back to Chablis' place (Chablis, the cat, pentru cei care poate au urmarit primul capitol), cu valizele dupa mine - vorba mamei, lunile astea am fost ca melcul, cu casa in spinare - am platit chiria pentru micutul studio pe care trebuia sa-l preiau oficial de la Roda, fara internet, deci welcome depression, si patru zile m-am tot uitat pe pereti, invartindu-ma cu sticla de porto in mana, primita cadou de la Rbk si instruindu-l pe Chablis sa elimine de pe acoperisul chinezesc in care dadea fereastra mea, orice potential little mouse care putea atenta la echilibrul meu si asa fragil, ei bine, nici patru zile mai tarziu, m-am mutat din nou. Joi, la 6 dimineata, am indesat 56 de kg intr-o valiza si doi saci, i-am asezat strategic cu o adevarata tehnica de hamal dobandita in ultimul an si am plecat back to Montmartre. In a new lovely house unde tot ce trebuie sa fac luna asta este sa am grija de catelul proprietarei plecate in vacanta. Traiasca prietenii romani si talentele mele deja recunoscute de plimbator de catei. Atentie, imi deschid book. Si daca ma uitam pe craiglist la posibile joburi de DogSitter simtindu-ma nepregatita sa concurez cu toti studentii americani care isi petrec summer in Paris si care vor sa plimbe toate animalutele pariziene, cu experienta si recomandarile lor, mi-am dat seama ca eu am un mare plus: cine a mai avut grija de un crab si i-a gatit cina 10 zile? Ha. A new career is born. 

Dupa ce am stat doua luni in colocatie cu cele doua Dy, o romanca crescuta in Spania, cu vocatie de cantareata pe youtube (am fost fericita ca am casti si ipod, once again, ca sa pot rezista atacului fonic), si printre altele, mare amatoare de vin - si o taiwaneza crescuta in Canada, cu noi prieteni in every single day care cotropeau apartamentul fara drept de apel, iata-ma singura intr-o casa normala (!) care depaseste cu mult dimensiunea standard de 9 metri patrati ale cutiilor pariziene in care stau cei mai multi studenti in acest oras. Si, very important, welcome back to civilisation. Nu numai ca am internet, dar chiar si televizor ?! Welcome my friend, TV, dupa aproape un an de despartire... So, July back to Montmartre, pe strada Damrémont again, gratie lui Robert, unul din cei trei R guardian angels pe care ii am aici (alaturi de Roda si Rbk), convietuiesc cu un lovely white bichon cu care ies la plimbare in fiecare dimineata si seara, moment de socializare cu ceilalti proprietari de caini care deja ma recunosc in comunitatea strazii... Maine ma duc sa recuperez celelalte 188 de kilograme din restul bagajelor mele lasate in grija lui Chablis si nu imi ramane decat sa sper ca, spre deosebire de joi dimineata, de data asta va merge liftul la statia de metrou Lamarck-Caulaincourt si nu va trebui sa urc din nou cele 92 de scari infernale. Eu si valizele mele, mereu by myself, o poveste fara sfarsit. Poate vreti un soundwalk?

Sound inspiration for today

Talking about soundwalk :) A little different, but take a tour in this virtual barbershop for a 4 minutes haircut. Loving the twisted effect on your brain at the end.

Soundwalk

I'm so loving it. Soundwalk. Zgomotul farfuriilor in micile restaurante din Little Italy in New York, zumzetul turistilor americani in fata lui Café de Flore in Saint Germain des Près, conversatiile din épiceriile arabe de la orice colt de strada din Montmartre, sunete de pasi, interfon sau metrou, balconul din noua casa de la etajul 4, de unde vad cerul, pentru ca nu exista in fata nici o cladire mai inalta, o gramada de senzatii care-mi raman marcate undeva in memorie oriunde as merge, orice as face.

Si imi plac soundwalk-urile. Asa cum mi-au placut filmele construite pe tema essence of voyage din campania journeys of Louis Vuitton. Si, in mod special the New York story, desi my own experience in acel oras va fi mereu legata de umbre si urme contradictorii. Further more, LV tocmai si-au lansat in Hong Kong the audio tours: Louis Vuitton Soundwalk. Check an experience by L'Express here.