birthday in Paris

Not to mention it. Miss my family. Cu o zi inainte insa, joi seara, am iesit cu colegii in oras sa sarbatorim o plecare si cele doua aniverari, a mea si a lui Ting, in echipa stagiarilor. In micul cartier japonez din arondismentul 2, intr-un foarte dragut resto taiwanez: Zen Zoo. Cu ceaiuri cu lapte si tapioca, specialitatea casei. Asta dupa ce facusem si pe platou, in echipa, o minipetrecere de despartire pentru Federica (un "pot de départ" cum ar fi) cu briose, tiramisu si M&Ms. Avand in vedere numarul mare de stagiari si frecventa plecarilor se poate spune ca mancam destul de des prajituri. Eticheta de convivialitate obliga. Dar e placut de fiecare data. Programul serii, sa-i zicem de aniversare, a fost cam asa:

In lift, in sfarsit, iesind din agentie.

In metrou

Cautand restaurantul.

Micul square de langa restaurant, unde am asteptat sa ne intalnim cu totii.

And the food!! Sweet-Sour Shrimps sauté with pinapples.

Romania, destinatie 'necunoscuta"

Am  vrut sa va arat pagina asta pe care am descoperit-o in ultimul numar din Elle, era a doua oara in aceeasi zi cand dadeam peste Romania in presa franceza. Primul lucru a fost o fotografie in Le Parisien cu un tigan mandru de bicicleta sa Velib pe strazile Brasovului. Amanuntul inedit pentru francezi era ca aceste biciclete Velib apartin primariei Parisului si fac parte din sistemul de inchiriere la ora sau pe zi, implantat peste tot in orasul asta de un an. Respectiva bicicleta iesise din perimetrul ei obisnuit si ajunsese, ratacindu-se nu stie cum, (well!) vreo 2000 de km mai departe. Funny. Sau not quite. As a Romanian being in Paris. 

Mai departe insa, ceva cu totul diferit. Pagina din Elle prezinta recomandarile turistice ca tot vine vacanta (for some!). Si Romania e printre ele. "Belles natures, belles cultures". How 'bout that? Asezata langa Bolivia "acoperisul lumii"si Peru "imperiul soarelui", iat-o pe Romania "cea putin cunoscuta". (interesanta alegere de tari, nu?). Ce prezentam lumii? Carpatii si a lor ruralitate personificata prin carute (paragraful respectiv suna ca o incurajare pentru castigarea primului loc in topul "Curiozitatile lumii"), Bucovina cea spirituala cu manastiri "unice in lume", salbaticia si pelicanii Deltei si Sibiul, évidemment, (cheers Miss Cri!) cu Pietele sale. De remarcat circuitul - "Comorile Romaniei" care costa nu mai putin de 997 euro pentru 7 nopti (avion si cazare). 

Cum e si cu stelele astea

Cu siguranta experienta mea la Paris sta sub semnul intro-ului acestui blog. Si anume, faptul ca sunt un nomad aici prin definitie si viata mea de locatar/colocatar/subcolocatar si chiar TemporarLocatarsiDogSitter pare un film uneori. Pentru ca nu poate fi adevarat ce mi se intampla. Zile intregi nu am perspectiva nici unei case pentru ca apoi sa ma trezesc brusc, la mizeul noptii de fiecare data, cu doua. Deja am experimentat 4 case pentru perioade diferite si in 3 luni am cunoscut 3 arondismente. Se pare ca voi continua in acelasi fel. Dar trebuie sa recunosc ca telefonul din seara asta, desi vine peste planurile facute dimineata si o sa fie complicat maine la pranz sa le clarific, e cu adevarat o veste buna! Prima pe saptamana asta, de incepusem sa cred ca aceasta aniversare a mea sta sub cea mai trista asezare a stelelor (Rbk, lumineaza-ma te rog cu ce se mai intampla cu deplasarea astrelor ca nu mai inteleg nimic).

Una peste alta dupa ce ma lamuresc si eu unde voi sta, cum voi schimba trei case in urmatoarea saptamana cu valize cantarind o tona fiecare si cum o sa impac pisica dintr-o casa cu catelul din alta, o sa continui jurnalul de caravana. Cert este ca Paris Carpe Diem experience continua. Vedem ce mai apare maine. Peace.

Ioana are nevoie de ajutor

Ioana e fosta mea colega de la Graffiti. Nu pot sa o uit in team building-ul de acum un  an, cata energie ne-a adus, cat ne-a facut sa radem si sa uitam de orice cand am stat pierduti ore in sir la o rascruce de carari, un loc de intalnire unde nu venea nimeni si cum a traversat ea lacul intr-un sfert de neopren. Am descoperit-o si redescoperit-o atunci, o energie rara, un talent special in a vorbi oamenilor.

Nimic nu conteaza probabil cu adevarat decat atunci cand se ajunge la sanatate si la oamenii dragi. Si numai atunci cand te lovesti de asta, revii cu picioarele pe pamant si iti dai seama ca pentru orice alt lucru ai toate resursele in interior, chiar si cand ti se pare cel mai greu. Nimic nu e tragic insa pana nu se ajunge la asta. As fi vrut sa pot sa fac ceva si resimt frustrarea incapacitatii mele de a ajuta intr-un fel concret, altfel decat a spera ca veti transmite mai departe rugamintea Ioanei pentru viata mamei ei. Voi continua sa cred ca lucrurile bune si oamenii cu suflet exista. Curaj.

G8 report

Saptamana trecuta s-a publicat raportul G8 printr-o mare conferinta la Paris cu Bono si Bob Geldof (organizata - am aflat pe urma, descoperind comunicatele de presa cu embargo pe ele in sala imprimantelor - de colegii mei). Fiecare tara din cele 8 e analizata din perspectiva angajamentului luat versus implicare si rezultate. Concluziile sunt mai mult esecuri decat lucruri pozitive de adaugat sub sloganul "Make poverty history". Iar eu am ratat probabil o mare sansa de ma prezenta lui Bono ca viitorul producator al concertelor Live 8... (another no1 on my birthday wishlist). Dar continui sa fiu fanul lor pentru ceea ce fac. Raportul complet e aici. And you can join ONE here. 

Green Sneakers and my people on my birthday wishlist

Chiar daca sunt departe, my people si mai departe, iar peste o saptamana sunt din nou cu valizele prin strada, asta nu inseamna ca nu pot sa imi fac un birthday wishlist... Call me a dreamer. 

Primul obiect pe lista: the green sneakers, baschetii ecologici Veja. Reteta din Brazilia. Favourites. 

Apoi, o sa adaug American Apparel pe care l-am descoperit in place Saint Honoré, in drum spre Barlotti - dupa propria descriere, an anti sweatshop & vertically-integrated clothing manufacturer (cel mai mare din State de altfel), printre altele, angajat in drepturile imigrantilor (se vede ceva si din alegerea manechinelor de pe site).

Probabil o sa mai apara una alta pe lista. Mai am o saptamana. Mi-as dori si o boulangerie, just for myself. Poate si un bilet spre casa, in sfarsit, dupa atatea luni. Missing people.

Fête de la musique

Funny, ieri am scris ca mi-ar placea sa vad un concert si azi mi-am dat seama ca sambata o sa am ocazia prin Fête de la Musique. Peste 100 de concerte in Paris in program. Am verificat si acasa si au anuntat o noapte albastra pentru versiunea romaneasca a sarbatorii muzicii.

crush on Maxwell

De fapt l-am redescoperit pe Maxwell - era imposibil sa-i uit vocea in one of my classics: Whenever Wherever Whatever. Dar acum, I'm in love with his song, over and over: "This woman's work" (cover dupa Kate Bush, din nou on my star list, ca si Running up that hill, Placebo version). Watch it here. (And here too - just to be sure.) Vocea, stilul neo soul and the rhythm...  amestecul de Marvin Gaye si Prince si touch-ul propriu, it's done, j'adore. 

Mi-e dor de un concert, de live, de sunetul instrumentelor pe scena, de thrills si corul de voci din multime. Waiting for some Paris concert.

pink trotinette

O sa fac pe micul sartorialist aici si o sa o postez pe Kat cu a sa trotineta roz in plin Bucuresti. In plina descoperire si redescoperire a mersului pe jos cu un picior si altul in vant, fara fum sau noxe, doar cu ceva efort. Sunt aproape convinsa. Dar cu dealul ? Ce te faci cu dealul?  

Greenpeace against Dove

Ca un fel de continuare la articolul despre imaginea corpului in publicitate unde mentionam campania "reper" Dove, iata aici spotul Greenpeace care acuza Dove si Unilever pentru ceea ce se intampla in padurile din Indonezia. Clipul este realizat ca perfect reply la "Campania pentru frumusete adevarata" a produsului.

Fotbal siempre

Tocmai am realizat ca va fi aproape imposibil sa vad meciul Romaniei maine la Karambol sau la orice alt bar parizian avand in vedere ca in acelasi timp e si meciul Frantei cu Italia. Splendid, ce sa zic, trebuie gasita cumva o solutie de urgenta...

Apropo de meciul francezilor, Allianz, ca si sponsor al stadionului Bayern Munchen, se amuza cu un tip de comunicare specific si ii prezinta intr-un filmulet creat de DDB Paris pe Franck Ribéry si Luca Toni (jucatori la acelasi club bavarez de altfel) in the-grand-final.com. Aici. French meet Italiens, natural clash. 

La fête des pères

La noi, Ziua Barbatului by The Practice tocmai a luat trei Sabre Awards la Venetia. Great news from Venice, desi tot primind vesti si poze atat de frumoase (Rox, lovely album you sent to me) in timp ce eu tronam in sala imprimantelor cu sute de hartii la termocolat si indeplinindu-mi jobul de stagiar pe cat posibil ideal (fara sa incurc absolut toate rapoartele, adica), ma gandeam ca alegerile pe care le facem in viata uneori par foarte bizare. But it's all good. Chiar si sa o iei de la capat mereu. Ceea ce descoperi in tine la nivel de resurse si forte interioare si intr-un mod firesc pentru ca nu ai de ales si trebuie sa te descurci pur si simplu, este probabil the meaning of It. 

Revenind la barbati. (just for the record, procentul barbati - femei e ceva mai echilibrat sa zicem in the French PR, numai si pentru faptul ca am un sef barbat, dar femeile domina terenul si aici cu superioritate, statistica observata si la party. Mai spuneti-mi o data cate femei sunt pe cap de barbat in toata lumea?) Anyway. Aici, ieri, 15 iunie, tocmai a fost Ziua Tatilor. Asta dupa ce pe 25 mai s-a sarbatorit Ziua Mamelor (nici o legatura cu 8 martie, ziua Femeii, care de altfel a trecut neobservata aici). Sarbatoarea dedicata barbatilor e destul de importanta astfel ca toate magazinele au vuit de oferte de cadouri, de exemplu, cateva idei aici. Si pentru ca veni vorba de cadouri, iar Sephora s-a intrecut pe sine pentru aceste doua ocazii, magazinul de pe Champs Elysées tocmai si-a lansat o zona de... barbierit. Un video cu soirée-ul barber shop - cu revista pentru barbati GQ ca si partener -  aici. (Sephora si spatiul sau de pe maretul bulevard - à suivre)

Publicitatea si imaginea corpului

Saptamana trecuta am fost la un forum organizat de BVP (Bureau de Vérification de la Publicité), o institutie pe langa CNA-ul francez, pe tema "diversitatii corporale".  Clienti (care aici se numesc "annonceurs" si au propria asociatie), publicitari, ministerul Sanatatii si diferite asociatii s-au adunat intr-un grup de lucru pentru o charta de angajament pe tema reprezentarii imaginii corpului in media. 

Pe scurt, acuzatia este ca se promoveaza un singur tipar de corp, nu se tine seama de diversitatea reala, si astfel se impun repere si standarde sociale si presiunea de a te identifica cu ele. Media si publicitatea sunt puse la zid cu toate exemplele posibile (vezi toata presa feminina si toate reclamele care folosesc doar un singur tipar de manechin -  extrem de tinere si evident, extrem de slabe) si acuzate ca, in felul acesta, sporesc fenomenele deviante ale societatii, cum ar fi anorexia. (campania Nolita, cum spuneam in postul trecut, a facut ravagii). 

Pentru a nu se transforma intr-o lege impotriva anorexiei, pentru ca, desi Franta e tara legilor fara discutie, cand o sa ajunga sa construiasca proiecte de lege impotriva saraciei, razboiului si asa mai departe, va fi o problema chiar si pentru francezi, dezbaterea si proiectul in lucru includ in tematica pe langa anorexie, obezitate si batranetea, handicapul sau pur si simplu corpul obisnuit, neidealizat. Neilustrand toata aceasta diversitate a corpului uman, publicitatea poate fi acuzata de o forma de discriminare. Exemplul unei reviste feminine locale, prezenta la discutie -  " Femme actuelle" - care se adreseaza unor femei de 45 de ani, dar in fiecare pagina vezi numai fete de mai putin de 18 ani si cu dimensiuni standard. Iar exemplul Letitiei Casta "avec ses rondeurs" pentru L'Oreal ramane izolat, desi a prins atat de bine. Alt exemplu, presa pentru varsta a treia,  sau "seniorii" cum sunt numiti aici, care foloseste imagini cu personaje mai tinere cu cel putin 20 de ani ca varsta lectoratului pentru ca, nu-i asa?, batranetea nu poate fi infruntata vizual si frontal nici macar in lucrurile adresate exclusiv. Au fost prezenti si cei de la Dove cu a lor campanie care a devenit reperul inconstabil si printre statisticile pe care le-au dat a reiesit ca, daca in America 20% din femei sunt multumite de corpul lor, in Franta, cité de la mode et de la couture, procentul se situeaza undeva pe la nici 2%. Twisted, nu?  O chestiune de mentalitate... Despre Isabelle Caro, modelul campaniei soc, No anorexia, mai multe aici. Si intr-un articol care descrie in context si modificarile din industria modei referitoare la dimensiunile manechinelor aici. 

Strong statements

Still alive and having fun - mesajul colectiei de tricouri marca Attentats care difuzeaza un nou spot de imagine si statement impotriva terorismului. Aici. Inca o marca angajata si, conform its brand philosophy, in ruptura fata de o societate care accepta sa traiasca in teama.  Attentats a lansat si un apel la rezistenta printr-un concurs descris pe site-ul sau, here is the link. Apropo de marci de haine si mesaje puternice, ecourile campaniei Nolita "No Anorexia" sunt inca foarte puternice aici. (à suivre)

party@plericix

Barlotti, restaurant bar gigant pentru dimensiunile obisnuite pariziene, place du marché Saint Honoré, in arondismentul 1, langa Opera, disco party cu multe nuante de rouge. Meniul de canapés insuficient chiar daca au fost doar jumatate din cei aproximativ 500 de Plericixi invitati - si vorbim doar de grupul de RP (aka PR, o sa capat alte deprinderi de vocabular...). No sucreries, cel putin pana in momentul cand am plecat eu. 

Les stagiaires au avut  momentul lor de glorie. First, am fost invitati, ceea ce nu e un obicei in astfel de petreceri de grup. Second of all, Federica rocks, iar in postura de Lauryn Hill a fost una din primele dansatoare ale serii desi a fost eliminata in concurs. 

Just Paris

Azi dimineata, m-am oprit la iesirea din metrou vizavi de Plericix pentru o tigara si am vazut inca o frantura de lifestyle care m-a binedispus. O femeie cam pe la 40 de ani, eleganta, intr-o rochie alba de vara, cu o geanta Miu Miu si pe role, s-a oprit pe banca din fata mea sa-si schimbe incaltarile. Rolele, da, rolele, pe o pereche de sandale cu toc. Si apoi foarte linistita si la fel de eleganta, a plecat mai departe, spre servici probabil. Just like this. 

Ceea ce imi aduce aminte de o sectiune a The Sartorialist cu oameni pe biciclete in New York, Paris sau Milano, la care ma uitam zilele trecute. Bicycles with style via The Sartorialist aici. 

To be or not to be a "K.Y."

Saptamana asta am avut un seminar cu Motomi, venita de la una din cele mai mari agentii de PR din Japonia.  Fascinatia mea catre lumea asiatica probabil ca incepe sa se concretizeze intr-un fel sau altul. Motomi ne-a dat cateva insight-uri despre diferentele culturale si problemele de adaptare, o lume aparte in care poti sa esuezi rapid ca occidental daca nu respecti un set de reguli esentiale. 

O cultura bazata pe: intuitie, umilitate (insemnand propriu-zis sa te scuzi tot timpul, chiar si daca, de exemplu, afara ploua) si punctualitate. Iar cand vorbim de intuitie, things get deeper and deeper. Cel mai folosit cuvant in Japonia in ultimul timp, efect al internetului si al youth culture, "the buzzword of 2007", este K.Y. Este esential sa nu fi catalogat drept un K.Y. - prescurtat de la "Kuuki Yomenai" - si care se traduce, citez, "not to be able to read the air". Mai precis, in cultura japoneza trebuie sa simti atmosfera, sa intuiesti ce trebuie sa faci fara sa intrebi sau sa ti se spuna explicit. Trebuie sa te ghidezi dupa context, intuitie, interpretarea semnelor. Astfel, de exemplu, clientul tau nu trebuie sa-ti ceara un pahar de apa. Ci tu, trebuie sa ghicesti daca ii este sete si sa ii aduci ceva de baut. Un pic diferit, nu?, fata de cultura occidentala unde se pune atat de mare pret pe a vorbi, a comunica, a te exprima cu orice pret, oriunde si oricand. Un articol interesant further more aici. 

Karambole downstairs

M-am intors "à la maison"!! Well, doar pentru urmatoarele trei saptamani pana cand trebuie sa ma mut din nou.. Dar here I am, back in my little lovely Montmartre home, dupa o saptamana de lux cu TV si catel, crab si pesti pe strada Damrémont. Adorabila rue de altfel, plina de boulangerii, printre care Delmontel - "bagheta anului" la Paris in 2007 - chocolaterii, traiteuri asiatici, resto-uri italiene si alte mici minunatii care isi incepeau forfota de dimineata o data cu mine, in drum spre Metro Place de Clichy. 

Inapoi pe strada Hégésippe Moreau, mi-am regasit cafeneaua downstairs, Karambole Café, un loc unde se aduna tot felul de oameni si se intampla tot felul de lucruri: proiectii, DJ-ing, teatru, seara de skateri, seara de surferi, de jazz sau jungle drum'n bass, si serveurul/DJ preferat, Mr Foxtrot. Un loc destul de ascuns, foarte diferit de tema principala a cafenelelor pariziene de la bulevard, cu iz de underground, unde se strang artisti sau doar vecinii din colt la un pahar si o tigara pe trotuar. Trec prea rar pe la ei avand in vedere bugetul restrans pentru paharul de porto dar imi place ce se intampla in spatiul lor si ca sunt vecinii mei... Si probabil ca imi aduce aminte uneori de acasa, locuri ca Green Hours si franturi din viata dinainte. Pe care deocamdata nu stiu cand le voi revedea. 

my lovely little friends (suite)

Zilele astea am invatat si cat mananca pestii. Nu mi-e clar cum pot supravietui cu un gram pe zi si probabil de asta par atat de infometati in fiecare seara cand le ofer cina. Ca mine in seara asta, cand am mancat biscuitii lui Crabsky, saracul. Bietul crab, intr-una din seri, mi-a fost teama ca l-am pierdut cu desavarsire si ca si-a luat lumea in cap. Disparuse cu totul in nisipul din acvariul lui. Peripetiile mele animaliere continua... O sa le duc dorul saptamana viitoare.

me and Ting and somewhere in the area, miss Binoche

My first Plericix event (guest star: Juliette Binoche)

My first Plericix event: anuntarea sezonului cultural european care va incepe o data cu preluarea sefiei Uniunii Europene de catre Franta pentru 6 luni.

Grand Palais, la capatul lui Champs Elysées, cu a sa expozitie de otel Richard Serra, Juliette Binoche printre speakeri, maine sper sa am pozele cu ea, varianta event manager français a starului evenimentelor pentru mine, (sper ca citesti asta Andra) si doua dovezi a cat de mica e lumea: printre artistii invitati am regasit-o pe Linda Baros, poeta la Paris astazi, si prietena din copilarie cu care pierdusem orice contact cu ani in urma iar in timp ce bifam si rasbifam la listele de invitati si apoi la sfarsit (la final, da?) imparteam dosarele de presa, am dat nas in nas cu Clara Wagner, fosta directoare a Institutului Francez din Bucuresti pe timpul cat am lucrat acolo in anii studentiei... Uluitor sa reintalnesti oamenii pe neasteptate si in situatii atat de diferite. Momentul m-a destabilizat asa de tare incat nu am reusit decat sa ingaim un "Oui, c'est moi", de parca biata femeie atata astepta, sa ma reintalneasca pe mine. Din fericire, m-a salvat si chiar si-a amintit de mine.

Scaunele, acele scaune transparente, care ma fascineaza de cand studiam impreuna cu Miss Cri decorul evenimentelor internationale pentru Renault, cele cateva sute de scaune de astazi au fost aranjate si masurate unul cate unul la aceeasi distanta, in milimetri, cu un fel de linie de lemn, maine arat dovada. Iar invitatii erau numarati cu un aparat electronic, un fel de comptoir, ca in boites de nuit, unul cate unul. Simplu la final sa stii exact cati invitati ai avut. 445 mai precis, astazi. Detalii, detalii, cat de mult atarna fiecare... De fericire ca in sfarsit am iesit din biroul de la etajul trei si jumatate si am vazut un prim eveniment cu ochii mei from inside plericix, azi am mancat numai inghetata intorcandu-ma à pied pe champs elysées. Cu toate ca afara sunt cel putin minus 25 de grade.

Art Basel

Art Basel, cel mai mare targ de arta contemporana din lume, incepe maine.