This month: epilog

Acum o luna, cand am inceput acest jurnal, nu ma gandeam ca se va transforma in asta. Era mai mult un exercitiu pe marginea studiului si experientei mele from away, destul de departe de ceea ce s-a dovedit a fi: un punctaj personal, fortat uneori intr-o neutralitate aparenta, al unor stari neasteptate care m-au izbit din toate partile. Pe de alta parte, comunicarea in sine a capatat pentru mine, in toata aceasta luna, toate sensurile si non-sensurile pe care doar le intuiam pana acum. Obiect de studiu, practica si specializare, redus de fapt la nimic, pentru ca in viata reala nimeni nu stie sa acceada la simplitatea sa pura: nu stim sa comunicam unul cu celalalt in nici un fel. Studiem forma in toata geometria sa perfecta, ii lustruim vitraliile mincinoase, fara sa avem acces la fond nici un moment, nici macar cu noi insine. Azi nu pot decat sa strang pumnii si sa ma inclin in fata unor cuvinte pe care nu mai stiu exact cum sa le folosesc pentru ca mi-am pierdut increderea in ele, in derizoriul si ridicolul lor periodic. Ca si in oamenii care isi fac din ele crezul si rostul, cand totul e doar un joc ascuns cu mintile si iluziile celor din jur. O sa le studiez in continuare tehnica, indepartandu-ma si refuzand sa inteleg sensul lor, din incapabilitatea de a intelege cum putem ajunge atat de departe cu raul pe care il facem utilizand  numai non-adevaruri. 

Nu m-as fi gandit niciodata acum o luna ca o sa primesc la pachet tot acest amalgam violent de stari. Uneori imi spun ca e suficient, thanks, macar pentru o buna bucata din ce voi trai de acum incolo. Daca ar fi sa relativizez totul insa, stiu si ca in general oamenii nu prea se multumesc cu ce au sau cand le e "doar" bine si vor incerca mereu sa treaca dincolo. Si cand ti-e bine, uiti ca ti-a fost rau si o iei de la capat. Aruncandu-te cu totul in furtuna cu un mers firesc. Mi-au trecut si mie prin fata ochilor crampeie de "normalitate" de altadata, deci niciodata nu am putut-o numi asa, vazand-o mai mult ca o continua asteptare si planificare a unei alte "normalitati" care nu va mai veni niciodata. Nu cu aceleasi coordonate mecanice, pentru ca piesele ei au ruginit, s-au stricat, s-au inlocuit cu piese ieftine, second hand, care au mers fix pret de o tigara, dinainte sau de dupa, si trebuie aruncate iremediabil, singura sansa pentru un sfarsit demn fiind, poate, o cutie de reciclare intr-un hipermarket. 

Nu pot sa nu remarc si vizavi de mine. Probabil ca asa e in mersul lucrurilor, sa scrii mai degraba atunci cand ai indoieli, rani, frici, temeri si altele din registru decat atunci cand ti-e bine si atat. Inspiratia - spun ei - trebuie sa-si traga doza necesara de drog din continua framantare interioara si fosnetul de aripi al demonilor. De ce scriem mai degraba despre abcese, absenta sau ploaie si nu despre vremea frumoasa ? De ce scriem despre ceea ce n-am stiut sa zicem la momentul motrivit, sa traim sau sa pastram? De ce scriem ca sa retraim mereu momentul in care totul s-a prabusit, despre kilometri de viata pierduti intr-un raliu fara benzina suficienta sau podium la final? De ce nu scriem despre lucrurile care nu pun nici o problema, care sunt simple si aici, care sunt doar bune si atat? De ce nu stim sa le vedem si sa le pastram langa noi? De ce trebuie sa le facem rau si nu le putem elibera inainte de a cadea, inainte sa fie prea tarziu? Si atunci va veni raspunsul celor care iti vor spune ca au nevoie sa experimenteze cu adevarat viata, ca si cum pana atunci au fost doar in faza de embrionat, dormitand dulce monoton si nu au trait nimic, si ca au nevoie sa se cunoasca cu adevarat, asta insemnand intotdeauna sa treci bariera si sa calci in tot ceea ce e relativ gresit sub deviza raului din care iese inevitabil binele, intr-un yin si yang prea utilizat si blazat. Totul e prea plin de clisee, folosite la orice nivel de inteligenta. Am incercat la randul meu din mai multe rafturi si vitrine. Si asa cum America inseamna cu adevarat doar sex, drugs  & rock'n roll si atat, nu avem nici o sansa se ne salvam din ciclul acelorasi clisee, mereu si mereu, la fiecare pas, descrise in bine si rau de la inceputul lumii. Devine obositor uneori. Din fericire, ploaia va sta in curand.