The Isle of the Dragonfly

Intr-o dimineata, libelula a hotarat ca e timpul sa se aventureze spre marele oras. Ii crescuse si cel de-al saselea piciorus si, din acel moment, nu a mai putut nici sa mearga, nici sa se intoarca in mlastina fermecata, voia doar sa zboare. Libelulele nu traiesc mult asa ca a socotit ea - pe antene - ca in 3 luni ar trebui sa cunoasca si sa traiasca viata. 

Cu valizele fluturand pe o pereche de aripi stravezii, a plecat spre oras cu batai de inima prea multe pe secunda si desenand un jurnal minutios. Libelula avea ochii mari si inima ca un arici. Auzise prea multe povesti cu dragoni si se temea ca oamenii o sa o respinga. "You are lonely among people too" .

Apoi a intrat pe portile orasului, s-a pudrat in oglinzile masinilor blocate la periferie, a mangaiat cateva vitrine cu palarii si s-a catarat delicat pe turnul cel mai inalt din oras. Aici s-a oprit cu rasuflarea taiata sa-si admire regatul nou dobandit care i se destainuia, pe masura ce il privea, cu o forfota de nedescris. 

In zilele urmatoare, libelula a cercetat fiecare geam al cladirii, uitandu-se la oamenii care veneau dimineata si plecau seara derulandu-se ritmic. Acum ca avea o casa - un palat chiar din sticla - isi dorea sa cucereasca mai departe ordinea lucrurilor. Dar oamenii nu o bagau in seama, nu se uitau niciodata in sus, nici cand era soare, nici cand ploua, iar daca simteau vreun bazait dadeau anost din maini. In fiecare dimineata apareau dintr-un tub de sub pamant, se imbulzeau in cladirea de sticla raspandindu-se pe etaje, se asezau intr-un cub de lemn si priveau doar in fata lor. Seara se impachetau si se intorceau la tubul mergator ignorand libelula care isi dorea un prieten. Voia probabil sa spuna cuiva: "I am very fond of sunsets. Come, let us go look at a sunset..."

Dar oamenii se grabeau prea mult. "Every year is getting shorter, never seem to find the time". 

Si intr-o zi libelula nu a mai avut rabdare. Si-a luat aripile in dinti si s-a oprit fix pe o pereche de maini care gesticulau prin aer.  Si-a concentrat genele si a transmis seva de speranta care ii pulsa in celule. Era misiunea ei. Si apoi, fericita, a zburat spre turnul de sticla sa mai admire o data orasul de la inaltime. Caci cele trei luni se scursesera deja in cautarea dovezii de viata. Just like you know, the essential "is invisible to the eyes".  

Si pozele libelula le astept de aici.