...From away

now that I'm back, uneori ma simt mai straina ca un strain departe... Poate pentru ca, o data ce ce prinzi gustul de departe si mirosurile din interior, cumva iti lasi cate o particica in fiecare loc si nimic nu mai e la fel si acasa nu mai e de fapt chiar acasa. Poate pentru ca fiecare moment e trait atat de intens, o data ce ti-ai reinventat reperele si reflexele, incat se zidesc imaginile in memoria afectiva ca si madeleinele "trempées"... Cum ar putea fi altfel? De la scortisoara new yorkeza in haine de Craciun, la cinele tarzii, fara scaune, incropite cu Diana in bucataria din Montmartre la carrot cake-ul singuratic din periferia Londrei si povestea ar trebui sa tot continue.

Cumva ar trebui sa gasesc o noua umbrela de al carei maner sa ma agat in povestea jurnalului acesta. Cumva pentru ca a venit toamna, m-am mutat de-a dreptul, pe timp de zi, pe strada Toamnei. Si cumva o iau de la capat sau poate doar continui povestea.

Street Tattoo

In Metafizica tuburilor micul Dumnezeu este la inceput o leguma. Pana se obisnuieste cu lumea functioneaza pe sistemul tubului flegmatic, toate intra si ies, toate trec si nu lasa urme.
Uneori, in momentele de vegetatie posttaifun, privesc de departe alternativa tuburilor.
Sa fie gresit sa-ti doresti uneori atrofierea emotiilor? La ce bun o palma prin care ies toxinele rautatii si care nu lasa dupa, ca orice furtuna, decat regretul gestului care a ridicat bratul si l-a trantit pe pielea nepregatita pentru asa ceva? Tot un fel de tub a fost si atunci, un act mecanic al muschiului bratului care nu a mai facut echipa cu nici o alta ramasita de minte si a ramas setat pe fast forward. Actiuni robotice ce trebuie sa isi traga totusi originile din ceva amestec ratiune si simtire, poate dupa modelul caligrafiei asiatice care deseneaza un simbol unic pentru minte si suflet.
Si iarasi iau lupa intorcandu-ma la comunicare si la ce inseamna ea printre oameni dincolo de teoriile scolilor din lume care nu spun, de fapt, nimic din ceea ce caut eu. Ar fi prea simplu poate.
And the night goes on thinking about the Law of Attraction in the Thought World. And you can hear some piano in the background, probably "I put a spell on you", just Nina Simone.

L'invisible exposé

Martin Margiela, o poveste pe care am aflat-o la Paris. Un creator de moda care, pe o scena a mediatizarii extreme, a vrut sa aiba imaginea lui: nici o poza, nici o aparitie si interviuri doar prin fax sub numele Maison Martin Margiela. O forma de anonimat perfect intretinuta de 20 de ani amplificata si prin alegerea etichetelor pe care nu scrie nimic dar care au devenit usor de recunoscut prin cele patru cusaturi albe vizibile la exterior.

In spate, aparent si posibil, se afla o minte malefica cu formare de marketing, care intre timp s-a mutat la alta casa de moda celebra din Antwerp, dar care a nascocit toata povestea cu omul invizibil al modei urmarit prin cele patru puncte albe care provoaca isterie pe strada si angajatii vesnic imbracati in alb.

Expozitie aniversara Martin Margiela, in Antwerp la Muzeul Modei din 11 septembrie.

Si in Bucuresti este urmarit in Raionul 4.

Meet

Stai asezat pe un scaun si in fata ta defileaza decoruri succesive ale vietii sau viata pur si simplu. O postura relativ cunoscuta.
Kind of this: Meet Toyota by Dentsyu pe muzica lui Beirut "Scenic world". Here.

And here one kind of a ride through New York.

Lifescape

Ca o casa. Petreci nopti albe, cauti, depui efort, redecorezi, dai cu tapet nou pe pereti sau zugravesti din nou in alb in speranta ca vei ascunde toate urmele. Si intr-o zi ruptura e definitiva. Vrei ceva mai mare, mai colorat, in alt loc... Casa ta se va schimba. Dar raman atatea amintiri pe care nu ai vrea sa le pierzi.

Intr-un fel ca si Lifescape, albumul fotografului Ricardo Bloch.