my lovely little friends

Primul meu colocatar la Paris a fost motanul Chablis. Numit desigur dupa vinul de Burgundia pe care se pare ca il cere uneori la meniul de seara...

De astazi, pentru cateva zile, detin in mod oficial un catel adorabil, un crab, pesti si si mai multe plante. Pentru fiecare am o serie de sarcini bine trasate. Cum ar fi meniul de cina pentru crab. Caruia poate ar trebui sa-i gasesc un nume ca sa-l conving sa ma bage in seama.  Cat despre fapta din poza, jur ca i-am dat doar un biscuit. Doar unul. 

iesind seara din agentie

De cateva zile ploua in continuu aici. Iar eu inca nu mi-am achizitionat nici o umbrela pentru ca sunt toate excesiv de scumpe si nu ajung niciodata sa intalnesc un vanzator decent. Prin urmare trebuie sa supravietuiesc averselor dimineata, la pranz si seara.  Aseara am  iesit din agentie si am vazut Arcul plouat si mai insigurat ca de obicei . Uneori e amuzant sa traversez bulevardul in fiecare dimineata si seara si sa vad turistii care la orice moment se pozeaza in mijlocul strazii, riscandu-si viata printre masini. E o isterie la orice ora. Iar pentru ca saptamana asta iese filmul iar Sarah Jessica Parker tocmai a fost la Sephora de pe bulevard, aseara toate coloanele purtau titlul din imagine. Mai in spate, cu un copac in fata, e domnia sa Plericix. 

Fruit cake

Dy mi-a adus din Londra o minunatie de fruit cake, un fel de chec pe care il caut peste tot de cand am gustat ceva de genul asta in America. Am cautat si aici in toate Monoprix-urile si restul de genul si ceea ce se poate apropia cat de cat se numeste cake anglaise, un fel de chec cu fructe confiate, dar care nu are scortisoara si nici pasta de migdale asa cum sunt convinsa ca avea chestia fabuloasa pe care am mancat-o acolo. Dar din nou, America e tara scortisoarei si asta ramane cel mai bun gust pe care il pastrez de acolo. Cake anglaise luat din patria lui nu se compara inca cu ce am eu in memorie dar is so good! 

Am mai patit-o o data cu paella pe care am gustat-o la 14 ani pentru prima data in Franta la La Rochelle fara sa stiu exact ce mananc. In schimb am retinut gustul care m-a urmarit mult timp. Ani mai tarziu, mai precis 11, am ajuns in Barcelona si am asociat in sfarsit gustul cu un nume. I miss Barcelona at this time. 

Hard to say the words

A new lovely pair of Converse a aparut in viata mea intr-un mod neasteptat si fara prea mult sens de data asta. Ar fi trist sa se transforme intr-un obiect de expozitie intr-un dulap, stiu, Conversii sunt facuti sa fie purtati anytime, anywhere. Dar poate ca vor ramane nepurtati si tristi. Sau poate ca, tocmai, ma vor duce pe drumuri cu totul noi.

blog de agentie

DDB Paris cu al sau Notascience, aici.

Higuma

Zilele trecute am ajuns pe strada Sainte Anne pe langa Place de l'Opéra unde se intinde un cartier japonez cu tot felul de restaurante specifice. Cred ca as fi vrut sa intru in fiecare din ele. Dupa o destul de lunga perioada de "lécher les vitrines", vorba francezului, am impartit cu Dy un meniu de 10 euro la Higuma, cu ramen si gyoza, ultimele sunt un fel de ravioli à la japonaise umplute cu carne si legume, pe care le-as adopta imediat in meniul zilnic daca as putea. Ieri am fost in cartierul asiatic din arondissementul 13 in cautarea ingredientelor pentru a reface meniul Miso set dar problema cu ramen este ca se pot pregati in cel putin un milion de retete. Cateva idei aici.

The shop by Plericix

The black coffee de la pranz, spatiul de prezentare Shu Uemura in jurul caruia ma tot invart de cateva zile, lansari de carti cu sesiuni de autografe de cateva ori pe saptamana, tot felul de motive sa dau o raita in fiecare zi prin magazinul de la parterul lui Plericix. In afara de patiserie si farmacie nu prea am ce face cu reducerea de 10% avand in vedere preturile ultra colosale. Dar imi place sa ma plimb in acest concept store cu istorie in spate, si, dincolo de invelisul sau superficial si elitist, uneori incerc sa ma gandesc la el ca la bacania de la colt. (I'm not sure if that works though...) Tot asa imi place sa incerc lucruri fara sa le cumpar, desi geanta Smiley din fotografie era probabil singura cat de cat abordabila. Evident eram departe de zona Marc Jacobs&co... 

And yes, I'm kind of blond again, dar saloanele de coafura autohtone sunt de evitat, exceptand situatia in care ai foarte multi bani. Cele pentru popor, evident absolut neinteresante in acest oras de haute couture, detin un personal aiuritor de netalentat, fara nici cea mai mica legatura cu domeniul in chestiune. Da, stiu ca am o obsesie cu asta, dar chiar sa iesi cu par de matura dupa 3 ore si jumatate de chin, este foarte greu de acceptat. 

Let's play tennis in 2083

Cum va arata tenisul peste 75 de ani sau aniversarea Lacoste aici. 

Nuit des musées

Pompidou by night.

Si acasa si aici si elsewhere, azi ne plimbam noaptea prin muzee...

Mai '68 - 40 de ani

The Story of Stuff

The Story of Stuff, un webdocumentar despre consum, consum, consum... made by an American. 

Muji style

Astazi imi place: paharul de porto rouge, Gary Panter si filosofia lui Muji: It's about designing your own life - not someone else's. It's a belief that simple is better than complicated. And it's the knowledge that real simplicity is always the result of openness and honesty. Commitment to moderation in all things except quality - and confident awareness that modesty and discretion are, together, the better part of style.

La Muji am gasit oglinda care a inlocuit-o pe cea sparta si lipita cu scotch. Sa nu te mai privesti printre cioburi face diferenta in fiecare dimineata. Kanketsu sa fie. 

Dali in Montmartre

L-am cautat de doua ori dar intr-un final... Inca ma pierd pe colinele de langa Sacré Coeur, si totusi muzeul lui Dali e chiar aici, in inima Montmartre, pe rue Poulbot, no 11. Asa am aflat ca medalionul meu, in reprezentarea lui Dali, ar fi simbolul dorintei invizibile dar care ne domina si ne ghideaza pasii. Ma intreb uneori catre ce, dar nu-i voi vedea sensul decat atunci cand va veni momentul potrivit, probabil. 

Cat despre Dali si cinema sau publicitate. Well, aici sunt mai multe povesti. Cainele Andaluz e una, dar dincolo de asta, a creat decoruri de film pentru Alfred Hitchcock si a desenat machete pentru un film Walt Disney. Cat despre implicarea in popular culture prin publicitate, Dali a desenat coperti pentru The American Weekly, Vogue, Town & Country, coperti de CD-uri, a lucrat pentru colantii Bryans Hosiery (yes, just watch this), pentru Perrier, Alka Seltzer (watch this too) sau Datsun (check this out).  Da, arata quite different de ce e astazi.  Nu le vazusem niciodata pana acum si am fost, putin spus, inca o data uluita de personaj. Si mai e "Je suis fou du chocolat Lanvin" un "inoubliable" aici. 

Square des Batignolles

Zilele trecute, Dy m-a dus in Square des Batignolles, la 15 minute de mers de casa, pentru un picnic. Fiecare cartier are spatiile sale verzi amenajate si ingrijite iar lumea in sandale s-a stramutat deja cu totul in parcuri.  Square des Batignolles ma impresioneaza, nu prin dimensiuni, dar prin densitatea de verde si liniste si povesti pe care le vezi si auzi cand stai pe o banca, pur si simplu, alaturi de oameni. Mai multe poze aici. 

Pangea Day

Watch it now!