i have no soul but allow me to speak in riddles

via Yvan Rodic. Streets of Tel Aviv.

sitting on a tree, writing you a letter

A little touch of Mononoke style and your power is on. Cand te invarti de trei ori pe acelasi patrat de ciment, trebuie sa-ti spui ca s-a intamplat ceva. Intr-o seara, coborand in the Iron City, ascultam despre legenda unui om care voia sa scrie. Cuvintele ii iesisera din puzzle si cineva trebuia sa aiba puterea sa le puna unul cate unul in ordine. Dar personajul isi pierduse si criteriile odata cu zborul de origami. Matematica logicii iesise geometric stramb din cercul de foc trasat cu creta pe unul din magnetii de frigider. S-a asezat in fata hartiei goale si a vrut sa scrie o poveste. In jocul intens al mintii a uitat ca trebuie sa elibereze literele de sub demonii conventiilor comune. S-a asezat firesc sub teancul infinit de carti din biblioteca care toate scriau mereu si din nou despre aceeasi durere fizica a cuvintelor care vor sa iasa la lumina si sa se regaseasca in perechi. S-a cufundat intr-o meditatie perplexa a rolului inutil de a lupta cu aceleasi arme folosite si uzate. Nu si-a mai adus aminte ca, si la oameni, povestile se rescriu mereu la fel si ca totul s-a mai intamplat o data. Now, free me once again. My word will be next.