bloody tooth

Ma gandesc ca durerea de dinti bate orice alta durere. Uneori am dubii dar nu vad cum ar putea fi altfel. 

Nu scria in nici un ghid ca Parisul iti da mal aux dents. Sau mal au coeur. Sau orice alta forma de "mal".  Din contra. Si totusi, din a treia zi a mea aici, un 2 aprilie fastuos si memorabil, aici si in alta parte, experimentez tot pachetul de senzatii potrivite si nepotrivite unei astfel de situatii: brusc, un dinte, refacut inainte sa plec de acasa si care parea cat se poate de la locul lui, a cedat psihic si a luat-o complet razna. 

Azi am aflat ca o sa ma coste cam 700 de euro toate povestea sa-l refac, trebuie operat urgent si prevad zeci de minute de tortura pe scaunul infam care aici e asezat orizontal.  L'horreur.  

Sunt dezamagita. Things are just not puzzling well right now. Si ploua de doua zile. 

Une bière, svp

Ieri am fost pe Rue Mouffetarde, probabil una dintre cele mai cunoscute strazi din Paris, cu siguranta una dintre cele mai vechi, dar pe care eu de-abia am descoperit-o. Pe aici treceau altadata drumurile Romei spre Lyon. Astazi e unul din locurile cele mai cunoscute pentru marché-urile de week-end si aglomeratia de cafenele, magazine sau restaurante intr-o ambianta de ancien Paris. 

M-am intalnit cu Rbk si Cass pentru un cocktail de bere, un kir, un café crème, une noisette (tot o cafea, dar mai scurta) si poate si altele, la Irlandais, chiar in fata lui Café des Arts. Rbk pleca spre Romania, Cass spre New York (si da, pleca spre casa unui om foarte cunoscut pana nu demult).  Alta data Bucuresti - Paris - New York era intr-adevar axa lumii mele. Acum a mai ramas doar acasa si away si poate locurile care vor mai veni. Cine stie, poate maine ma voi trezi stiind ca vreau sa traiesc in Argentina. 

Ou de Paste

Nu a trebuit decat sa imi doresc si am primit si eu sa ciocnesc un ou de Paste. Kat mi-a trimis minunatiile astea si chiar si-asa, de la distanta, imi astept prietenii la ciocnit. Paste fericit!

De Paste...

De la fereastra mea ma uit la primavara si la parizienii in sandale pe muzica lui Bebel Gilberto.

De Paste nu am avut nimic, nici oua, nici pasca si ma gandesc doar cat de buna trebuie sa fie cea de-acasa, a mamei. Dar am fost la slujba de Inviere la Biserica Ortodoxa Romana din Cartierul Latin. Am intalnit romanii din metrou, la costum, cu camasa neagra, si m-am tinut dupa ei. Uneori sunt foarte usor de recunoscut. 

Biserica de pe strada Jean de Beauvais e tare frumoasa iar slujba in limba romana se auzea pe toata strada plina de oameni. Multi romani, am vazut si mult roz, dar e inevitabil, surprinzator de multi copii si la cativa metri, o statuie a lui Eminescu inlantuita intr-o interpretare mai greu de recunoscut. Langa ea, o femeie intr-o costum albastru uluitor aseza cozonac si oua vopsite.

Joli coquelicot, mesdames

Iar maine o sa merg la cea mai buna boulangerie din lume, dupa spusele lui Dy, situata Place de Abbesses, la Coquelicot. Si pentru ca Chocolate & Zucchini e o minunatie, un blog al unei fete care, locuind in acest cartier, a ajuns sa scrie trei carti descriind impresiile si aromele acestor strazi, o sa citesc aici despre Coquelicot inainte de vizita lunga pe care am de gand sa o fac maine dimineata...

Fereastra spre Paris

Fereastra mea spre Paris imi reaminteste in fiecare dimineata ca afara e primavara... 

Aseara, colocatara mea asiatica m-a initiat in tainele cartierului nostru, intr-o parte din Montmartre, un amestec de local parisian style cu un pic de kitsch si mult farmec, cu parcul Monceau prin preajma, pe unde as putea sa o iau in fiecare zi spre bulevardul lui Plericix, asa cum merge ea in fiecare zi o ora spre Marais. Sunt surprinzator de aproape de maretul bulevard si de luni poate voi incepe sa merg pe jos, as castiga o gura de aer cu muzica si soare dimineata si o economie serioasa, mai ales ca mi-am pierdut abonamentul la metrou pe la Hale zilele trecute. 

Periplul de aseara a continuat cu Rue des Dames, cu mult pitoresc in terasele si barurile care o anima, cu spatii verzi si piatete care in week-end se transforma in marché-uri intr-o cultura a strazii care ma fascineaza aici. Apoi am mers spre Sacré-Coeur trecand pe langa cimitirul Montmartre si am vazut strada unde a stat Picasso - 49, rue Gabrielle - si un micut restaurant tibetan cu niste feluri de mancare complet necunoscute pentru mine. Am vazut si originalul Moulin Rouge, destul de aproape de cel real dar ascuns intr-un strat gros de intuneric. Altadata in Montmartre erau 40 de de mori de vant, can-can si Toulouse Lautrec.

Cartierul meu e adorabil.  Orasul respira frumos daca vreau sa il vad, trebuie doar sa ridic privirea si sa vad ca imi sta, in felul lui, la picioare. 

Palinka

Am lasat-o din pacate la Nensy. Mi-o adusese mama sa le arat francezilor ce facem noi in materie de alcool si o data cu asta sa-i potolesc definitiv, dar probabil ca zilele astea nu as fi refuzat sa o gust chiar eu. 

Anyway, take a look, another palinka. Palinka si jazz manouche. In week-endul asta la Paris cu Roberto de Brasov. Imi place numele.  Si mi-a placut din ce am ascultat aici. 

France vs China

China: what's the price for human rights?

In timp ce colega mea Cui Cui organizeaza marsuri in sprijinul J.O. in Paris, protestele anti-Franta se intetesc in China.
Cui Cui mi-a povestit ieri ca e trista ca lumea aici nu mai crede ca pot fi tineri chinezi care vor sa sprijine J.O. pur si simplu, pentru spiritul lor. Porti povara a ceea ce face guvernul tarii tale fara scapare. Oriunde ai fi si orice ai gandi.
Un reportaj France 24 aici.

Welcome to Sandero

How about that?

Noul spot Sandero and the inflatables.

Imagine what'd you'd rather be doing during gridlock.

Made by Publicis Graffiti. Da, chiar Publicis Graffiti ii zice.

paroles du bout du monde

Daca am putea interzice minciuna de pe pamant, oare cum ar arata lumea? Mai buna, mai rea, mai alba, mai neagra, mai cu nuante? 

Daca am putea interzice oamenilor sa se schimbe cum ar arata destinele si povestile? 

Daca am putea hotari ca momentul de azi sa ramana vesnic, sa devina eternitate, carpe diem sa devina viata si sensul unic ce s-ar alege de noi? 

Nu mai cred ca experientele te fac mai puternic. Sau ca te redescoperi atunci cand ajungi jos si te dezici de tot ce ai fost inainte.  Nu mai cred in cuvinte sau vorbe, desi le studiez indeaproape doar ca sa pierd esenta lor. Nu mai cred in comunicarea dintre oameni desi in fiecare zi sustin tehnici complicate si proceduri minutioase care incearca sa recreeze fire si legaturi care si-au pierdut formele simple si adevrate.

Dar eu nu prea mai cred in nimic de altfel. 

Poate doar in cafeaua de dimineata. Parisul de la fereastra mea e bland si trist. 

my neighbour, Pleon

M-am mutat de langa  trotuarul inscriptionat cu 13.09.07 pe strada Hégésippe Moreau intr-un cartier din Montmartre... Mi-ar parea rau sa fiu superstitioasa dar am o oglinda sparta si lipita cu scotch in camera... Ceea ce astazi, in conditiile cioburilor pe care le adun de peste tot, nu-mi suna asa bine. Pe de alta parte, e singura oglinda.

Ma intrebam... Uneori lucrurile parca te urmaresc intr-un fel sau altul. 

 

Celelalte parti romano-taiwanese ale casei promoveaza a free smoking atmosphere in apartament, prin urmare trebuie sa cobor patru etaje si sa ma exilez langa scuterele din fata imobilului. 

La a cincea tigara, azi, pe noul meu trotuar, am ridicat ochii  si chiar in fata mea : un logo mult prea cunoscut. Vecinul meu, Pleon. Aici, sub fereastra mea.

I have a petite maison...

13.09.07

Felix Fauraru este in arondismentul 15 al Parisului. Un cartier rezidential linistit si frumos cu imobile civilizate si multa verdeata, asa cum ar trebui sa fie peste tot. Magazinul mic arabesc de la colt are acelasi farmec ca si acum trei ani si vanzatorii la fel de amabili si zambitori desi traiesc o viata de insingurati adoptati in acest oras. 

In fiecare zi cand vin de la metrou ma opresc pentru o tigara pe o banca in fata restaurantului coreean. Iar cand traversez, de fiecare data vad marcat in ciment in dreptul unui canal data de 13.09.07. Coincidenta, poate. Cinic, cu siguranta. Acum cateva zile, dupa ce am venit in aceasta casa, am aflat ca data de 13.09.07 a avut mai mult sens decat i-am dat eu vreodata. Undeva departe de toate astea se intampla primul hau al unei rupturi nerecunoscute, primul sau poate ultimul capitol dintr-un sir lung de non-valori adoptate atunci cand acceptam sa ne pierdem orice reper. 

Ma voi muta in curand ca in sfarsit sa nu le mai vad in fiecare zi, sapate in ciment, marturie a datelor si alegerilor care ne influenteaza apoi cu un efect sec de domino tot cursul vietii. 

Noul loc unde e posibil sa imi mut valizele e in Montmartre dar spre marginea Parisului. Pe linia de metrou care duce la stadionul St-Denis, stadion de care sunt legata cu o amintire a unui concert Rolling Stones acum cativa ani. E caraghios ce multe s-au schimbat intre timp. La parterul imobilului e o cafenea iar vizavi un mic restaurant spaniol cu tapas. Iar undeva mai departe ar trebui sa se afle si Sacré-Coeur. 

My goldfish died today

My goldfish died today

Little heart in a bubble

Ray of light in my kitchen

The only livin' piece on my mind

Since you crossed the line

Mister K, Mister K

They told me not to be sad

It is just a matter of time

What if you had stop time

What if I'm stuck on yours

Mister K, Mister K

State of mind

Not really united anymore

But one thing is for real, a fish is a better friend

Than a human

And that' for sure

My goldfish died today

Mister K...

I named it "Jack the Ripper" 

Psycho under water

The only livin' memory

Showing how you stabbed me

Malade

Grand Corps Malade and his slam poetry.

pictures, no more words

suite: à la recherche d'un pont

A trebuit sa il parasesc pe Chablis si sa ma mut in strada lui Felix Fauraru, un loc pe care aproape nu l-am mai recunoscut.

Era tarziu si eu cu multe valize si a trebuit sa iau taxiul, o avere: 24 de euro. Noroc ca nu l-am chemat prin statie, ca mai venea si cu 6 euro deja la bord.

Am platit o agentie de studenti ca sa primesc oordonatele unor proprietari cainosi care te umilesc cand afla ca esti student si nu le garantezi ca vei sta 20 de ani in camaruta lor de 2 metri patrati si care iti cer tot felul de hartii imposibile, garanti cu salarii importante si depozite de garantie de 2-3 luni. Am fost la o vizita cu coada si treceam ca la examen, fiecare prin fata proprietarului-judecator. Am platit comisionul la inscriere, inca o aberatie a sistemului lor, prin urmare daca nu imi gasesc nimic prin agentia lor, oricum banii nu ii mai recuperez. O investitie splendida.

Apoi am vizitat prin craiglist o propunere de colocatie care parea decenta, astept acum verdictul. Ma simt ca la tribunal tot timpul.

Aseara m-a agatat din nou un homeless in metrou care murmura din cand in cand: "ce sa fac, J'adore les femmes"! Avea spre 60 de ani si era intr-o stare de distrugere avansata. Camaradul lui, in aceeasi stare ca si el, ii arata un afis cu un concert al Madonnei. Dar homelessul continua sa ma priveasca cu interes si sa nu-l intereseze profilul Madonnei si a inceput o poveste despre ce ar face el daca mi-ar fi sot. Trist. Barbati, femei, singuri, pe strada, fara case, fara vieti. Foarte multi.

Interesting enough: un oras nu e niciodata la fel cand il vezi ca turist ca atunci cand trebuie sa traiesti in el.

Am vazut din intamplare L'auberge espagnole. Ma intreb si eu uneori, cum voi pleca de-aici dupa tot acest an? Totul s-a schimbat oricum intre timp.

Heraklit said once: Your character (the content of which is your choice) is your destiny.

Fotografia

Am vazut o fotografie ieri.

Cu un om pe care il cunosteam. Iar alaturi de el o femeie necunoscuta. O fotografie urata. Doi oameni extrem de urati. El intr-o pozitie nefireasca, oarecum surprins de blitz si de postura noua cu o noua prezenta la stanga lui si imbatranit cu 10 ani, ea, o figura ieftina, cu o caciula ieftina trasa pe ochi si cu o atitudine ce se dorea vadit cool, cum altfel. Doi oameni urati. O fotografie urata. 

Am vazut un oras mare al lumii printr-o lupa care deforma realitatea.  Pentru ca acel oras nu era decat un mar gaunos. Iar oamenii care ajung sa locuiasca acolo iau chipul si asemanarea acestui mar viermanos. 

As vrea sa agat fotografia asta pe toti peretii din acel oras. La fiecare colt, la fiecare iesire din metrou, la fiecare toneta ambulanta de gogosi. Peste tot. Pentru ca nu putem fugi la nesfarsit de ceea ce facem.

Chablis, primul meu colocatar

Ice Age 3

Un nou Ice Age, ura! Trailer aici.

conceptul "solitude"

Stranger in Paris. Ar trebui rescrise versurile melodiei...

Serile astea sunt prietena oamenilor strazii, eu si cu ei, prin zona Strasbourg-Saint Denis unde mai stau pana maine, in cautarea vreunei conexiuni internet la vreun Starbucks sau McDonalds. 

Mai sunt oamenii metrourilor care vin seara sa se adaposteasca in nisele de pe peron. Mai sunt cersetorii care se aduna ziua in fata lui Plericix de unde ies oamenii chic. 

Mai sunt "oamenii fara hartii" cum ii numesc aici, mai sunt bolnavii si saracii cu care am stat la coada la urgenta duminica. 

Mai sunt si oamenii eleganti si very french. Si mai sunt stagiarii din toate colturile lumii cu care mananc la pranz si care sunt plini de viata si entuziasm. 

Si mai sunt si oamenii singuri. 

Zilele astea am pierdut o parte din trecut ca si cum nu s-ar fi intamplat niciodata. 

Inteleg ca trebuie sa-l reinventez. Aici si mai departe. 

flacara olimpica

Ieri am vazut flacara olimpica trecand pe bulevardul din fata lui Plericix, de la etajul meu 3 si jumatate. 

Era inconjurata de zeci de masini de politie, zeci de atleti printre care pompieri deghizati, politisti pe role, 3 elicoptere, toata artileria franceza... Era foarte mica, de-abia se zarea. 

De cateva ori pe parcursul celor vreo 20 si ceva de kilometri au adapostit-o intr-un autobuz de spaima incidentelor. Era ceva multime adunata, steagul Chinei peste tot si undeva izolat si pazit un grup pro-Tibet. 

M-am bucurat sa o vad. Dar nu cum mi-as fi imaginat altadata. Le Parisien scria luni: "La flamme qui embarasse".  Aici o sa continue marsurile pro-Tibet. Dar mai departe?

Follow up Earth Hour. What next?

Ce efecte a avut in Romania si prin lume Ora Pamantului? Cateva date aici. 

cand ai un nume predestinat....

nu-i usor tot timpul. Ca mine acum. De bine ce am ajuns la Paris, doar a doua zi la Plericix si mi s-a activat cea mai crunta durere de dinti posibila ! 

Astazi am ajuns la Pitie Salpetriere la urgenta si inteleg ca sunt in pericol cu dintele din fata. 

Cum spuneam, nu e usor sa te lupti cu propriul nume.... 

Welcome to Plericix

Plericix e o uzina. Un oras. Intri si iesi cu un badge, mananci cu un badge, imprumuti carti si DVD-uri cu un badge, iesi sa fumezi si esti contorizat pe badge. 

Plericix se afla pe unul din cele mai faimoase bulevarde din lume iar dimineata, cel mai frumos lucru  e  sa iesi din metrou, dupa ce ai fost inghesuit pana ce ai capatat dimensiunile de 2 cm fix, si sa vezi nebunia orasului intinsa la picioarele tale. 

Bulevardul e imens si plin de turisti si lume la orice moment din zi sau noapte. 

Plericix are un restaurant frumos afara chiar pe bulevard si mai are o cantina pentru personal la subsol, etajul minus 4. 

La parter, Plericix mai are un magazin splendid decorat cu genti Marc Jacobs printre alte obiecte chic si inimaginabil de scumpe (dar badge-ul iti ofera discount de 10%! - ha, ce chilipir!), dar si cafenea, patiserie, librarie, farmacie. Mai e ceva ce am uitat si ar fi necesar? Au tot, in orice caz.

Etajul 3 (si jumatate) este al meu. In culorile alb si albastru, familiar din punct de vedere corporate :) Este un patrat imens iar eu ma pierd mai ales pe aripa care da spre bulevard. As fi vrut sa fiu si eu acolo sa am asa priveliste. Sa schimb un pic panorama Cotroceniului pe care o aveam in minte. 

Oficial, I miss Graffiti.  Nu o sa mai gasesc nicaieri luxul de a avea un hol intreg cu canapele la dispozitie pentru cafea (gratis!) si tigari. Ah, acele scrumiere uriase pe care le furam in birou uneori seara tarziu. 

In prima zi, am asteptat mult. Sa se hotarasca ce calculator iau, sa se decida daca si cine a dat mail la IT, mail la badge, mail la HR.  Ma intreb daca erau la curent ca vin in acea zi. Nici o diferenta fata de alte "organizari interne". Am un harb de calculator iar Hulea varianta "noir french" mi-a tinut o teorie despre ce intelege el din telepatie. O sa incerc sa o aplic cu Ibm-ul meu cu papagali incrustati...

Dar mai sunt si oamenii. Cu care ies la masa. Clanul stagiarilor de peste tot din lume: China, Brazilia, America. In fata mea, Italia. Undeva in stanga mea: Ting from Taiwan. Iar undeva mai departe este Cui Cui din China. China este de altfel prezenta peste tot: anul China, agentie in China, business in China,next target China... Si desigur J.O. din China. Si mai e si Tibetul in toata povestea. 

Ok, now, where is my badge?